"Ceauseşcu era destul de de dreapta", a fost replica pe care preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei, Crin Antonescu, i-a oferit-o, marți, deputatului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, într-o discuție ulterioară votului în Comisie pentru introducerea burselor de merit, alături de cele sociale, în Legea fundamentală.
Amendamentul PNL, privind introducerea burselor de merit în Legea fundamentală, a fost reluat în Comisia de revizuire a Constituţiei. "Asta cu burse de merit... Nu s-a respins, aţi zis că reveniţi. Respingeţi-o acuma dacă vreţi, deci amendamentul propus de PNL este ca «Învăţământul de stat e gratuit potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţii». Iar noi am adăugat «precum şi burse de merit, în condiţiile legii». Nu votaţi, nu votaţi, dar e amendamentul şi am zis că-l mai discutăm o dată", a declarat, marți, Crin Antonescu, potrivit Mediafax.
Cu 11 voturi pentru și 12 împotrivă, amendamentul PNL a fost respins. Toţi parlamentarii PSD au fost împotrivă.
"Nu mai discutăm la justificarea votului, dar îmi va fi greu să înţeleg de ce cineva poate să considere că bursele sociale sunt de trecut în Constituţie, dar bursele de merit nu. Asta e opţiunea dumneavoastră, nu o discut", a afirmat liderul PNL, căruia deputatul minorităților, Varujan Pambuccian, i-a replicat, susținând că ar trebui întrebat Ceauşescu, pentru că şi acesta a dat burse de merit.
"Măi, Ceauşescu era destul de de dreapta, dacă te gândeşti tu bine, aşa...", a fost reacția lui Crin Antonescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu