Antonescu: Nici eu, nici Ponta nu mai tolerăm compromisurile. E o prostie calificarea conducerii PNL, respectiv PSD, ca o dictatură

crin-antonescu-agerpres
crin-antonescu-agerpres

Crin Antonescu a declarat marţi că nici el, nici Victor Ponta nu sunt dispuşi să tolereze în PNL şi PSD vechile forme de compromis, prin care în timp ce unii se bat, alţii negociază ori au agende paralele.

Antonescu a calificat drept o prostie calificarea conducerii sale sau a lui Ponta în PNL, respectiv PSD, ca o dictatură. El a explicat însă că le-a transmis şi colegilor săi că nu poate accepta ca, atunci când şi-a asumat că nu face niciun compromis cu Traian Băsescu, cu mandatul primit în congres, să privească la unii lideri care au "mici combinaţii", "cârdăşii" la nivel local cu PDL.

El a povestit, la Antena 3, ce le-a spus, în cadrul unei şedinţe recente, liderilor PNL. "Nici nu pot accepta ca la momentul la care această bătălie se dă, unii dintre dvs sau unii dintre noi să adoptăm poziţia în care să vedem ce se mai întâmplă. Adică treaba asta are două ieşiri bune pentru unii: dacă pică Băsescu, câştigăm alegerile, venim la guvernare, dacă totuşi nu reuşim, nici atunci nu e viaţa atât de rea, pentru că pică Antonescu. Există oameni care gândesc aşa, şi în PSD, şi este dreptul meu şi al lui Victor Ponta, atâta vreme cât suntem legitim mandataţi de aceste partide să le cerem tuturor să ducă lupta la fel de total pe cât o ducem noi", a relatat Antonescu discuţiile.

"Este inacceptabilă şi o agendă paralelă, şi permanentul discurs paralel, este inacceptabil ca, în vreme ce tu încerci te baţi, să trebuiască să-ţi ţii spatele în propria armată", a spus Antonescu.

"În sensul acesta, fără a încălca nimic din caracterul şi mecanismele democratice din partidul meu şi fără a o face şi Victor Ponta, nu mai merge cu această veche formulă de compromis – hai să nu ne supărăm între noi, hai în vreme ce unii ne batem, ceilalţi mai negociază, hai să mai dăm declaraţii din care să vadă domnul Băsescu că unii dintre noi sunt rezonabili, nu ai dracu, şi nebuni şi imaturi ca Ponta şi Antonescu", a incriminat Antonescu.

El a dat exemplul colegului său Teodor Meleşcanu, care a declarat într-un interviu că poate exista o coabitare cu Traian Băsescu, mesaj care contravine mesajului de luptă împotriva puterii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel