Antonescu: Nimeni nu înghite gălușca privitoare la manipularea protestelor de către Soros

Partidul Național Liberal nu va vota proiectul Roșia Montană, a reiterat, marți, președintele formațiunii, Crin Antonescu. Liberalul a precizat că partidul său de delimitează de afirmațiile lui Mihăiță Calimente, potrivit cărora miliardarul George Soros s-ar afla în spatele protestelor anti-Roșia Montană.

”Poziția PNL e clară, nu există niciun dubiu. Faptul că a existat o declarație a d-nei Ramona Mănescu... era scoasă din context și nu are relevanță politică.  PNL se delimitează de declarațiile colegului nostru Mihăiță Calimente. Nimeni nu înghite gălușca privitoare la manipularea manifestațiilor de protest de către fundația Soros sau alți factori externi”, a declarat Antonescu, marți, într-o conferință de presă.

Antonescu a infirmat informațiile prezentate de presă în ultima zi, conform cărora USL s-a reunit într-o ședință oficială de urgență. ”Nu a avut loc în aceste zile din urmă o reuniune oficială a USL, ceea ce nu înseamnă că acțiunile în plan guvernamental și parlamentar nu s-au desfășurat normal”.

Președintele PNL a anunțat măsuri drastice pentru indisciplinații din partid, după ce inițiative fără consultări prealabile în partid ale unor liberali au creat fricțiuni în USL.

”Niciun parlamentar liberal nu mai înaintează o inițiativă legislativă fără să o facă cunoscută grupurilor parlamentare. Inițiativa a doi colegi din Bihor care interzice exploatarea gazelor de șist nu are girul PNL și prin intermediul liderilor de grup le-am cerut s-o retragă. Suntem într-o perioadă complicată în care cetățenii și opinia publică trebuie să înțeleagă ce vrea și ce nu vrea în partid. Vom avea o atitudine intransigentă față de declarații pe care unii colegi le fac. Putem avea declarații războinice, dar trebuie să avem relații cuviincioase și nu putem să ne permitem acuzații calomnioase”, a spus Crin Antonescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel