Antonescu: Nu avem alt gând decât România în NATO, UE şi alături de SUA

antonescu
antonescu

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat la lansarea candidaților USL în Cluj cu Uniunea nu are alt gând decât ”România partener adevărat cu Statele Unite, România membru al NATO, membru al UE.”

"Vreau să spun, în legătură cu minciunile lor - e tot ce le-a mai rămas (...) -, niciunul dintre noi, din cei şapte milioane patru sute de mii, niciunul dintre noi, dintre conducătorii şi membrii USL, nu avem alt gând decât România în Europa, nu avem alt gând decât România occidentală, nu avem alt gând şi alt proiect decât România partener adevărat cu Statele Unite, România membru al NATO, membru al UE. Dar ce ne deosebeşte de alţii este că noi vrem să dăm conţinut cu adevărat acestui lucru, că vrem, atunci când spunem România puternică, vrem să înfăptuim cât se poate de mult din ceea ce este mai mult decât un program de guvernare. România puternică este un proiect naţional românesc, după zeci de ani", a afirmat Antonescu.

El a mai spus că ţara are nevoie de "conducători adevăraţi" şi de o majoritate parlamentară "mai puternică decât oricând".

"Ţara are nevoie de proiect, ţara are nevoie de unitate, ţara are nevoie de conducători adevăraţi. La 9 decembrie să-i dăm o majoritate mai puternică decât oricând şi în consecinţă să-i dăm un prim-ministru mai puternic decât oricând", a mai afirmat liderul PNL.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel