Crin Antonescu a anunțat ce intenții are în cazul Parchetelor, dacă va ajunge la Cotroceni. În cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, el spune că nu vrea să-i schimbe pe Tiberiu Nițu și pe Codruța Kovesi din funcțiile de Procuror General, respectiv procuror șef al DNA. Referitor la directorii SRI și SIE, liderul liberal nu a luat o decizie. ”În primul rând, nu știm dacă vor ei să rămână", a spus Antonescu..
"Este o bătalie. Nu știu dacă acești oameni se află sub influența politică, dacă decid sub influența politică, dar că există politicieni, mai mulți poli, de la dl Băsescu, care se consideră un fel de jupân al locului, zice <> chiar dacă ea e sau nu e, și dl Ponta care vine în forță cu o cohortă de oameni interesați, se dă o bătălie foarte mare pentru influența asupra acestor oameni. Din această cauză, eu, la momentul celebrului pact cu procurorii Băsescu - Ponta, nu din motive personale, că nu aveam față de dna Kovesi sau față de altcineva, am spus <>. Nu s-a întâmplat așa", a declarat Antonescu.
"Acum, într-o discuție cred cu Sabin Orcan, am spus un lucru care iar a scandalizat pe mulți și care, între ghilimele, s-a adăugat într-o nouă filă la dosarul meu de băsist făcut de dl Ponta și de alții. Am spus că, dacă devin președinte, nu aș schimba actualii procurori, chiar dacă eu am avut îndoieli. De ce? Pentru că singura formulă prin care totuși să ai speranța că acești oameni acționează fără influență politică este continuitatea și protecția, un soi de gardă în jurul lor, ca să poată să acționeze", a reiterat liderul PNL.
Despre schimbarea directorilor de servicii, Antonescu a răspuns "Nu", arătând că acolo "merge pe principiul continuității și mai abitir pentru că, spre deosebire de toate discuțiile aproape interminabile legate de parchete și așa mai departe, în ce privește serviciile, lucrurile stau mult mai bine".
Presedintele liberal a revenit ulterior asupra afirmației, când realizatorii emisiunii de la B1 TV au concluzionat că "Maior, Meleșcanu, Kovesi, Nițu rămân": "Nu, nu am spus în legătură cu Maior și cu Meleșcanu. În primul rând nu știm dacă vor ei să rămână".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News