Liderul liberalilor, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că nu "oricine din PNL" poate fi susţinut de către PSD şi PC pentru poziţia de candidat la alegerile prezidenţiale, iar cine-și închipuie că postul de premier sau cea de șef de stat sunt doar pe hârtie, pe care să le completezi "ca la rebus", se înșeală.
"Nu cu oricine din PSD puteam să mergem să propunem la PNL «dom’le, acesta va fi prim-ministrul care va conduce inclusiv miniştrii noştri». Nu cu oricine din PNL poţi să mergi la un partid de talia, de anvergura PSD şi să spui «dom’le, ăsta-i omul pe care cred că îi putem aduce şi pe alegătorii noştri să-l voteze ca preşedinte». Dacă unii îşi închipuie că astea-s nişte posturi pe hârtie, pe care le completăm noi ca la rebus cum ne convine, se înşeală foarte tare. (...) Această decizie nu poate fi schimbată decât tot de cei care au luat-o, adică de congresele celor trei partide şi din motive care să ţină de candidatul desemnat, ceva care să-l facă pe respectivul om să nu mai poată să susţină această candidatură", a spus preşedintele PNL, într-o intervenţie telefonică, în direct la emisiunea Punctul de Întâlnire de la Antena 3, unde invitat era secretarul general al PSD, Liviu Dragnea.
Liderul PNL a precizat că validarea candidaturii sale pentru alegerile prezidenţiale a fost realizată inclusiv cu votul fostului premier Călin Popescu Tăriceanu.
"Nu e nici măcar acum (Tăriceanu, n.r.) hotărât să spună: «Da, uite, aş candida eu sau ar candida X care ar fi mai bun»", a mai spus preşedintele PNL.
De asemenea, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a arătat că este exclus ca social-democrații să susțină un alt candidat la alegerile prezidențiale din partea PNL, în afara actualului lider al liberalilor.
"În PSD nu se pune problema să susţinem pe altcineva de la PNL, este exclus", a afirmat Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu