La recentul Congres al PNL, încheiat sâmbătă, Crin Antonescu a participat pentru ultima dată la o astfel de reuniunea în calitate de lider al liberalilor.
Întrebat de un jurnalist dacă există o limitare a numărului de mandate pentru funcția de președinte al PNL, pentru care a declarat că este ultimul congres la care a participat în calitate de lider al liberalilor, Crin Antonescu a răspuns: "Nu am limitare la numărul de mandate, dar am avut în vedere faptul că în intervalul de până la următorul congres, cel din 2016, vor fi alegeri prezidențiale în 2014 pe care dacă le voi câștiga, voi deveni președintele României și deci nu voi mai putea fi membru al Partidului Național Liberal și cu atât mai puțin președinte. Dacă nu le voi câștiga, oricum mă voi retrage din conducerea Partidului Național Liberal și atunci, deci, acesta este ultimul congres al Partidului Național Liberal la care am participat în calitate de președinte", a declarat Crin Antonescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu