Antonescu preia rolul lui Băsescu, plus tactica din CDR și Alianța DA
După declarațiile incendiare ale liderului PNL, politologul Alfred Bulai susține că atacul din interior a fost o metodă folosită atât de Traian Băsescu cât și de Crin Antonescu, în timpul CDR sau al Alianței D.A. Dacă electoratul are imaginea unui Traian Băsescu lovindu-și partenerii de guvernare, publicul a uitat că Antonescu a ajuns la vârful PNL atacând constant conducerea partidului, din interior, în mandatul lui Călin Popescu Tăriceanu. Lovitura pe care i-a administrat-o lui Victor Ponta pregătește o ruptură în USL; dar și legitimarea externă a liderului PNL. În plus, îi ia lui Traian Băsescu rolul și ultimul argument pentru justificarea utilității acestuia pe scena politică.
-După discursul privind Justiția, putem spune că a reușit Traian Băsescu să atingă obiectivul pe care și l-a propus, de fragmentare a USL?
-Traian Băsescu a jucat foarte profesionist în această luptă, dându-și seama că nu-i poate ataca pe ambii șefi ai USL. Așa că a lovit pe rând: la început doar PNL, timp în care îl lăuda pe premier. E drept, a fost ajutat de amatorismul liberalilor, care au venit cu numiri discutabile, gen Fenechiu sau Silaghi. Apoi, s-a orientat spre PSD, atacându-l dur pe Ponta. Și speculând situația din interiorul Uniunii, respectiv că nu este în interesul lui Antonescu să îl apere pe Ponta. Oricum, rolul lui Traian Băsescu se apropie de sfârșit și nu prea mai are importanță. Lupta se duce, în acest moment, pentru succesiune.
-A punctat Crin Antonescu, sau Victor Ponta?
-Este al doilea atac reușit al lui Antonescu, după mișcarea cu Roșia Montană. I-a pus în mare dificultate și pe Băsescu și pe Ponta. Discursul lui Antonescu sugerează că mai există un lider, în afară de Traian Băsescu, care apără Justiția. E un semnal deosebit de semnificativ pe plan extern. Practic, i-a luat rolul lui Băsescu, care nu mai are niciun motiv cu care să-și justifice utilitatea pe scena politică. Crin Antonescu nu avea prea multe opțiuni. Putea să nu spună nimic, dar ieșea că evită, că îi e frică sau că are interese ascunse. Sau putea să fie de partea lui Victor Ponta, ceea ce dădea extrem de rău în plan extern. De fapt, a folosit avantajul pe care l-a creat când a refuzat să se amestece în numirea procurorilor. A rămas consecvent cu acea poliție și a avut prilejul să-i plătească lui Ponta, pentru că l-a exclus, atunci, din joc. Asta teoretic. Practic, a putut să atace fiindcă Ponta i-a ridicat o minger la fileu. A câștigat, ca și Băsescu, pe greșelile adversarului. Spre deosebire de premier, care s-a pronunțat așa cum a făcut-o, Antonescu și-a luat timp de gândire, a venit cu o reacție cumpănită, cu efect devastator.
-Monica Macovei a simțit pericolul legitimării externe a lui Antonescu și a contraatacat, de la Bruxelles.
-Și ce dacă? Occidentalii sunt tipi pragmatici. Nici nu cad pe spate, orbiți de vraja unui discurs, nici nu merg până în pânzele albe pe mâna unei echipe aflate în retragere. Băsescu e la capăt de drum, iar Macovei nu reprezintă nimic, pe plan politic, asta o știu și ei. Așa că se gândesc pe cine se pot baza în România pentru a ține sistemul în echilibru. Iar Antonescu le-a transmis un mesaj puternic, a spus ce vor ei să se audă.
-Victor Ponta a trimis un mesaj puternic în interior, votanților anti-Băsescu și aparatului de pratid.
-Îi va fi greu să mobilizeze aparatul de partid fără Dragnea. Iar inabilitatea de a-l schimba pe Papici înainte de finalizarea dosarului îl va scoate pe Dragnea din guvern. Nu e nevoie ca Justiția să se pronunțe, e suficient să ajungă dosarul în instanță și președintele îl poate demite imediat și fără explicații pe Dragnea. Rămâne de văzut cât de important mai e mesajul anti-Băsescu, dacă poate șterge imaginea proastă lăsată de greșelile care, repet, nu au fost forțate de adversari și puteau fi evitate.
-Electoratul nu ar putea percepe atacul lui Antonescu drept o trădare a aliatului de la guvernare?
-Este o strategie de atac din interior. Nu este prima dată când Antonescu o folosește. Nu cred că inovează nimic. În perioada Tăriceanu, așa s-a poziționat, așa s-a afirmat. Venea cu conferințe de presă, cu critici dure la adresa premierului, din interiorul PNL. Când Tăriceanu n-a mai fost premier, cine să-i ia locul la conducerea partidului? Dizidentul, cel care îl critica. De altfel, această strategie a fost folosită și de Traian Băsescu, care îl ataca pe premierul Ciorbea, din interiorul guvernului CDR-PD. Esența este să știi când să te oprești, să știi când să faci pasul înapoi, pentru a nu justifica o excludere. Să forțezi limitele, fără să le depășești, astfel încât să te poți poziționa, ca un critic, dar să fie celălalt considerat vinovat, dacă te dă afară. După acest model a vrut să acționeze și Geoană, dar nu i-a ieșit. Trebuia să se distanțeze din vreme. Să te tot arăți numulțumit, astfel încât publicul să aștepte separarea, nu să vină din senin, să pară că pleci fiindcă ai un plan ascuns. Sau să te lase aliatul cu ochii în soare, să pari ridicol. Antonescu a avut norocul că nici Tăriceanu, nici Ponta nu doreau să-l elimine din construcția politică în care se aflau. Tăriceanu nu putea să-l excludă din PNL fără costuri, Ponta nu face singur majoritatea. În schimb, Băsescu și Boc abia așteptau să scape de Geoană.
-Dar strategia de comunicare a lui Ponta, ”eu guvernez, nu mă cert”, nu prinde, într-o țară zguduită de scandaluri nesfârșite, timp de 10 ani?
-E bună până la un punct. Nu poți să tot încasezi, spunând că nu s-a întâmplat nimic. Cazi în ridicol, ca Geoană. Iar riscul cel mai mare vine când faci greșeli neprovocate, pe care le poate specula adversarul din interior, fără să-ți lase nicio justificare în fața publicului. Dacă rupi alianța, într-un astfel de moment, vei părea singurul vinovat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
