Antonescu se dezlănțuie împotriva PSD: Ponta nu mi-a zis ce riscăm

Congres PNL
Congres PNL

Co-preşedintele USL, Crin Antonescu, a intervenit telefonic în emisiunea Alessandrei Stoicescu, difuzată de Antena3, pentru a-i cere reprezentantului PSD din studio, Ilie Sârbu, o poziție clară a formațiunii conduse de Victor Ponta, cu privire la Roșia Montană. Șeful liberalilor acuză PSD că aruncă eșecul proiectului RMGC în cârca PNL. Antonescu i-a cerut premierului să dea explicații cu privire la despăgubirile pe care le va cere compania canadiană, vehiculate de presă în ultimele zile.

”Surclasați brusc importanța grupului parlamentar al liberalilor. Putem și noi în țara asta să știm, cel mai mare partid din țară, care a dat prim-ministrul, ce poziție are în această chestiune? Susține sau nu acest proiect?  Pentru că nu spune nimic. Și a dat vina pe liberali dacă se face sau dacă nu se face. Nu mi se pare corect. PSD, ce poziție are? Putem să aflăm sau nu?”, a declarat Crin Antonescu.

Președintele PNL spune că nu au existat dezbateri în USL pe acest subiect, pentru a se încerca atingerea unui consens politic. ”Dacă PSD este demn... PNL nu  a împiedicat cu nimic dezbaterea. Nu avem asemenea putere și nici asemenea apucături. Susţineți-vă punctul de vedere. Dacă veți avea sau nu majoritate în Parlament mai rămâne de văzut. Nu-l puteți abandona pentru că nu-l susține un partid care are 25 % în Parlament. Am avut la nivelul USL o decizie că susținem acest proiect? Sau am avut o declarație a șefului Senatului și a președintelui PSD că nu susțin proiectul?”, a continuat Crin Antonescu. ”Faptul că PNL a luat o decizie politică nu împiedică cu nimic dezbaterea”, a punctat el.

Antonescu, nemulțumit că i se impută eșecul proiectului Roșia Montană

”1.Când a auzit că și noi votăm împotrivă a declarat că nu va mai avea loc dezbaterea parlamentară. Fals. Trebuie să aibă loc. 2. Ar trebui să știm cu toții despre ce despăgubiri e vorba. Mie premierul nu mi-a spus ce riscăm noi ca despăgubiri dacă proiectul nu va începe. Dacă e vorba de despăgubiri, Ponta ar trebui și să vină în parlament și să ne explice cât ne costă despăgubirile”, a mai spus el.

Crin Antonescu a cerut explicații despre cum de a ajuns statul român să nu mai aibă control asupra propriilor resurse.

”Eu nu am fost informat nici măcar de apariția pe ordinea de zi a acestui proiect. De ce trebuie să plătim noi despăgubiri? (...) Din punctul nostru de vedere, noi nu facem lucrurile așa. Hai să vedem, să curgă, poate facem și un vot secret”, a adăugat Crin Antonescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel