Antonescu şi Ponta se alătură mitingului de la Parlament, la ora 14.30

Ponta Antonescu
Ponta Antonescu

Crin Antonescu şi Victor Ponta vor merge, la ora 14.30, în faţa Parlamentului pentru a-i saluta pe manifestanţi şi pentru a-i însoţi simbolic în demersul lor, a anunţat liderul PNL.

"Mi se pare normal ca în ziua în care noi, în Parlament, susţinem o moţiune de cenzură pe care am iniţiat-o, am redactat-o cu colaborarea sindicatelor şi patronatelor, în ziua în care însoţim această moţiune de cenzură cu un proiect alternativ pe care de asemenea l-am făcut împreună cu aceşti oameni să îi salutăm şi să ne alăturăm simbolic acestei mişcări de protest", a spus Antonescu, citat de Mediafax.

Preşedintele PNL a arătat că acţiunea sa şi a preşedintelui PSD, Victor Ponta, se va limita la cele menţionate, după care cei doi lideri vor reveni în Parlament, unde, alături de gurpurile lor parlamentare, vor dezbate şi vor vota moţiunea de cenzură.

"Este un lucru absolut firesc (prezenţa sa şi a lui Ponta în mijlocul sindicatelor, n.r.) pentru că acţiunea de protest a acestor oameni îşi găseşte expresia politică explicită de aceast dată în Parlamernt, în partidele şi în grupurile noastre", a adăugat Antonescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel