Președintele PNL, Crin Antonescu, crede că Agenția Națională de Integritate, Direcția Națională Anticorupție, Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea Constituțională sunt partizane cu Traian Băsescu și ar trebui să-și dovedească independența și credibilitate.
Antonescu a mai pledat pentru o întărire a forței Parlamentului, la sfârșitul Delegației Permanente a PNL de la Mamaia.
”Cu alte cuvinte, un dialog şi mai atent şi mai consistent între Guvern şi propria sa majoritate, o limitare pe cât posibil a ordonanţelor de urgenţă la cazurile la care cu adevărat urgenţa este de nediscutat, o preocupare pentru tot ceea ce e în plan legislativ, în planul controlului parlamentar, actuala majoritate poate să facă pentru ca rămăşiţele importante ale regimului Băsescu în sensul funcţionării partizane a unor instituţii care ar trebui să fie independente să fie eliminate sau măcar limitate, o preocupare dincolo de actul de guvernare în sine pentru tot ceea ce noi am promis cetăţenilor români care ne-au votat”, a spus Antonescu, citat de Agerpres.
Crin Antonescu spune că a identificat instituții partizane președintelui Băsescu, subiect ce va fi dezbătut și la reuniunea USL.
”Eu nu le-am cerut niciodată desfiinţarea, eu nu le-am cerut niciodată subordonarea politică, eu le-am cerut independenţa. Şi aceste instituţii sunt: Curtea Constituţională, Direcţia Naţională Anticorupţie, Agenţia Naţională de Integritate, CSM, hai să ne oprim aici. Nimeni nu vrea, mai spun odată, nimeni nu vrea ca aceste instituţii să ne întrebe pe noi când încep urmărirea penală împotriva cuiva sau când dau un verdict sau când îşi desfăşoară activitatea în general. Nimeni nu vrea să oprească toată anchetele începute, chiar în condiţii discutabile unele, din punctul nostru de vedere, împotriva unor liberali. Nu, vrem însă câteva răspunsuri la fapte pe care le vedem cu toţii şi le vedem de ani de zile şi le vedem în ultimele luni mai cu seamă. Vrem ca aceste instituţii să facă un efort elementar de credibilizare şi să ne arate că sunt independente, să ne arate că nu acţionează pe alese şi în momente stabilite de alţii”, a adăugat liderul liberal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu