Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a criticat, joi, intenţia lui Călin Popescu Tăriceanu de a se reînscrie în PNL, numindu-l pe fostul premier "instabil din punct de vedere politic şi moral".
Liderul liberal a criticat demersul liberalilor de la Satu Mare, care au lansat invitaţia către președintele Senatului, de a se înscrie în formaţiunea din care a făcut parte până în urmă cu aproape trei luni.
"Pare instabil din punct de vedere moral şi politic, e un fapt marginal, ne interesează bătălia de peste trei zile. A ajuns să fie unealta unor diversiuni mărginaşe ale PSD, e nedemn pentru el, pentru PSD şi pentru unii colegi de la Satu Mare, care consideră că tentativa lui Silaghi de a se sustrage justiţiei e mai importantă decât soarta şi obrazul unui partid. N-am ce discuta mai mult de-atât. Despre fugari în care nu ştim în ce partid sunt nu mai discut. Indivizi dubioşi, eu adresez mesaje liberalilor, simpatizanţilor, PSD-ului dacă e cazul, grupului sau indivizilor care au identitate", a spus Crin Antonescu, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu