Antonescu: Tăriceanu, client la ușa lui Ponta. M-a sunat din biroul premierului

Tariceanu Antonescu
Tariceanu Antonescu

Președintele PNL, Crin Antonescu, a ținut, miercuri, o conferință de presă în care i-a rugat pe liberali să și-l amintească pe Călin Popescu Tăriceanu ca pe tânărul care apărea în 1990 la balconul din Piața Universității, nu ca pe omul care urcă singur scările Palatului Victoria. Antonescu a mai spus că Tăriceanu l-a pus într-o situație stingheritoare sunându-l chiar din biroul premierului Ponta. Liderul PNL a adăugat că Tăriceanu a ajuns în poziția ”jenantă de client aspirant la ușa premierului”.

”Am vorbit azi cu domnul Tăriceanu dar în condiții pe care nici nu aș vrea să le evoc. M-a sunat din biroul domnului Ponta. Eu sunt un om mai timid structural, dar după 20 de ani de lupte în câmp politic m-am mai obișnuit cu situații speciale. Asta a fost una atât de stingheritoare încât l-am rugat pe domnul Tăriceanu să mă scoată din ea. Dacă are ceva de discutat cu mine, să îmi dea întâlnire, dar nu din biroul domnului Ponta”, a declarat Antonescu.

Președintele PNL a primit miercuri după-amiază demisia lui Călin Popescu Tăriceanu.

”În ce-l privește pe Tăriceanu, a venit la orele 17 și 8 minute un anunț privitor la demisia sa. Ceea ce s-a întâmplat azi a fost un lucru fără precedent, trist. A fost un moment trist în istoria PNL, de a vedea un fost președinte, respectat în tot partidul, acționând împotriva unei decizii copleșitoare a partidului, într-o poziție jenantă de client aspirant la ușa premierului”, a spus Antonescu.

Tăriceanu vrea să ademenească liberalii cu funcții de la Ponta

”Cel mai neplăcut lucru și cel mai mare deserviciu de imagine pe care l-a făcut PNL a fost că a acționat împotriva unei decizii copleșitoare, că s-a pus într-o postură ridicolă, oferindu-se mediator în numele nimănui (...)

A lăsat impresia că PNL ar putea fi un mic partid clientelar. S-a dus la domnul Ponta să ne spună unora dintre noi haideți ca vă putem da niște funcții, putem să rămânem la o bucățică de putere”, a afirmat liderul liberal.

Antonescu a făcut un apel la liderii PNL, cărora le-a cerut să și-l amintească pe Tăriceanu ca pe prim-ministrul care s-a bătut cu Traian Băsescu, nu ca pe politicianul care urcă singur scările Palatului Victoria.

”Îi rog, îi invit pe toți membrii PNL, pe toți liderii săi, care azi, determinând demisia domnului Tăriceanu, au avut o reacție elegantă dar categorică, să-l țină minte în PNL pe Tăriceanu ca pe tânărul care apărea în balconul Pieței Victoriei în 1990, ca pe premierul unei Românii relativ prospere, ca un premier care s-a bătut cu un președinte abuziv.

Nu ca pe omul singur care împotriva partidului și în spatele său urcă azi singur scările către ușa lui Victor Ponta”, a mai spus Crin Antonescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy - smt4.5.3
pixel