Antonia, una dintre artistele autohtone aflate pe val, se află în aceste zile în centrul unui scandal, iar dezvăluirile despre ea continuă să facă vâlvă. Conform celui care a lansat-o în industria muzicală, frumoasa cântăreață a fost arestată și deportată din Statele Unite ale Americii.
Antonia, în vârstă de 24 de ani, şi-a petrecut o mare parte din viaţă în America, însă se pare că întoarcerea ei în România nu a fost una benevolă, ci una forţată de împrejurări, scrie libertatea.ro. Potrivit fostului ei colaborator, Tom Boxer - cel care a descoperit-o - Antonia a fost deportată din SUA deoarece nu avea actele în regulă. Mai mult, se pare că ea are interdicţie de a mai păşi pe tărâm american, fapt ce explică de ce artista are concerte peste tot în lume, mai puţin în SUA.
"A fost deportată. Mi-a spus că nu avea actele în regulă şi a prins-o poliţia americană şi a trimis-o în România. Ştiu că ea nu se poate întoarce în SUA", a declarat Tom Boxer la Kanal D.Și-a petrecut copilăria în SUA
Antonia Iacobescu şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în Utah şi Las Vegas, unde a terminat liceul şi a făcut primii paşi în modelling. A participat la sute de şedinţe foto pentru cataloage şi a ajuns să colaboreze cu agenţii mari din America. După anii petrecuţi în SUA, Antonia s-a întors cu familia în România. Aici, ea l-a întâlnit pe Tom Boxer, prin intermediul unui antrenor de fitness care o auzise cântând, impresionându-i pe ambii atât cu vocea cât şi cu frumuseţea ei. Antonia şi Tom s-au întâlnit şi aşa a luat naştere şi primul hit "Roses on Fire", care a beneficiat şi de un videoclip regizat şi filmat de Tom Boxer. Acum, acesta o acuză că a profitat de colaborarea cu el şi, când a devenit cunoscută, l-a abandonat fără nici o remuşcare.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu