Antonia Gutierrez a fost aleasă Miss Gay 2019 a Braziliei

Antonia Gutierrez, reprezentanta statului Pernambuco (Brazilia) a fost aleasă duminică Miss Gay 2019, devenind regina unui concurs de frumuseţe care susţine drepturile comunităţii LGBTI, relatează EFE.

Candidatele, care, potrivit regulilor concursului trebuie să fie de sex masculin şi să nu se fi supus unor operaţii, au strălucit în cele mai frumoase ţinute la acest tradiţional concurs desfăşurat în localitatea Juiz de Fora, din statul Minas Gerais (sud-est).

Câştigătoarea de anul acesta a fost Guitérrez, care a primit coroana din mâinile laureatei precedentei ediţii, Yakira Queiroz, reprezentanta statului Ceará.

Podiumul a fost completat de Radha Vasconcellos (Sao Paulo) şi Jennifer Liz (Mato Grosso), prima candidată surdo-mută la Miss Gay Brasil, un eveniment care anul acesta a fost retransmis prin limbajul semnelor.

Concursul a luat fiinţă în 1976, în plină dictatură militară (1964-1985), în Juiz de Fora la ideea stilistului Francisco Mota şi a căpătat forţă după venirea la putere a preşedintelui Jair Bolsonaro, cunoscut pentru declaraţiile sale homofobe.

La concurs au participat 27 de aspirante, câte una pentru fiecare stat brazilian. 

Participanţii trebuie să fie de sex masculin, nu pot fi travestiţi şi nici transsexuali şi nici să se fi supus vreunui operaţii estetice, principala calitate fiind capacitatea de transformare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel