Antony Blinken a avertizat China cu privire la orice ''provocare'' la adresa Taiwanului

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a transmis vineri un avertisment către China în legătură cu orice "provocare" îndreptată împotriva Taiwanului. Acest avertisment vine după ce, cu o zi înainte, Beijingul a emis amenințări la adresa insulei, ca răspuns la discursul președintelui taiwanez cu prilejul celebrării Zilei Naționale.
 
 

China nu trebuie în niciun caz să utilizeze acel discurs ca pretext pentru acţiuni provocatoare. Dimpotrivă, vrem să consolidăm, la fel ca numeroase alte ţări, imperativul de a păstra status quo-ul şi să întărim faptul că nicio parte nu ia măsuri susceptibile să îl compromită, a declarat Blinken într-o conferinţă de presă în Laos, după încheierea Summitului Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Întreaga lume are tot interesul de a se menţine pacea şi stabilitatea, de a se păstra status quo-ul şi de a se evita orice tip de conflict susceptibil să perturbe elementele esenţiale ale economiei mondiale, a continuat demnitarul american.

Preşedintele Taiwanului, Lai Ching-te, a promis joi să se opună anexării insulei, pe care China o revendică drept parte a teritoriului său

CITEȘTE ȘI: Preşedintele Taiwanului a promis să se opună anexării insulei de către China

Preşedintele Taiwanului, Lai Ching-te, a promis joi să se opună anexării insulei, pe care China o revendică drept parte a teritoriului său ce ar urma să fie cândva reunificat.

În ultimii ani, Beijingul şi-a intensificat presiunea militară şi politică asupra Taiwanului şi nu a renunţat niciodată la ideea angajării forţei militare pentru a prelua controlul asupra insulei, organizând trei serii de manevre militare de amploare în ultimii doi ani. De asemenea, Beijingul trimite aproape zilnic nave de război şi avioane de vânătoare pentru a patrula în jurul Taiwanului.

Ministerul Apărării taiwanez a indicat joi că 27 de avioane militare chineze şi nouă nave din marina chineză au fost identificate în jurul insulei Taiwan în 24 de ore, începând de miercuri dimineaţă.

Beijingul l-a acuzat marţi pe preşedintele Lai Ching-te, pe care îl califică drept separatist, că alimentează ostilităţile, după ce acesta declarase că este imposibil ca R.P.Chineză să fie considerată patria-mamă de către Taiwan.

Relaţiile dintre Beijing şi Taipei s-au deteriorat masiv începând din 2016, când preşedintă a Taiwanului a devenit Tsai Ing-wen, care a deţinut această funcţie timp de două mandate, până în mai acest an, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel