Antrenoarea de fotbal Vera Pauw mărturisește că a fost violată și hărțuită de trei bărbați diferiți cu funcții oficiale

Foto: Twitter
Foto: Twitter

Dezvăluiri șocante făcute de o antrenoare olandeză zguduie lumea fotbalului.

Publicitate

Antrenoarea de fotbal olandeză Vera Pauw, care are contract în acest moment cu naționala de fotbal a Irlandei, spune că a fost atât violată, cât și hărțuită sexual de trei bărbați diferiși din fotbalul Țărilor de Jos, potrivit BBC.

În vârstă de 59 de ani, Pauw antrenează selecționata feminină de fotbal irlandeză din 2019. Aceasta a jucat pentru Olanda și a fost selecționer al țării natale timp de șase ani. Într-un comunicat pe Twitter, aceasta spune: „Am ținut un secret față de lume, familie, coechipieri, jucători, colegi timp de 35 de ani. Nu în ultimul rând, acum pot accepta că am ținut un secret și față de mine însămi”.

Pauw spune că a fost violată de un „cunoscut oficial din fotbal” pe vremea când era o tânără jucătoare. Apoi, în două rânduri, a fost hărțuită sexual de alți doi bărbați. În comunicatul olandezei se specifică faptul că cei trei activau în funcții oficiale în momentul incidentelor.

Care a fost reacția autorităților oficiale din Olanda

Drept răspuns, Federația Olandeză de Fotbal a anunțat că a lansat o investigație independentă în trecut, la care Pauw a cooperat, recunoscându-și greșelile făcute. „Recunoaștem că au existat erori în raport și nu ar fi trebuit să se întâmple așa. Nu este de acceptat că Vera nu a avut parte de un mediu de lucru sigur la care avea dreptul la acel moment”, transmit olandezii.

„În ultimii 35 de ani am ținut secret ce mi s-a întâmplat. Am permis totuși amintirilor să-mi controleze viața, să mă umple zilnic cu durere și angoasă, să-mi domine sentimentele interioare”, a mai spus victima. „De cele mai multe ori sunt văzută drept o antrenoare puternică și gălăgioasă, o femeie dură care a ajuns în vârf într-o lume a bărbaților. Însă, în realitate nimic nu poate fi mai departe de adevăr”.

Acum, Pauw își dorește ca alte femei care au avut experiențe similare „se vor simți acum suficient de puternice pentru a ieși în față și a-și spune poveștile”.

Alex Ioniţă, mijlocaşul Rapidului, suspendat din nou de Agenţia Antidoping

Alexandru Ioniţă a încălcat interdicţia dictată de Agenţia Naţională Antidoping, motiv pentru care a fost suspendat din nou. 

Mijlocașul Rapidului a stat un an din cauza unei suspendări pe care o primise în vremea în care evolua pentru Astra. Agenția Națională Anti-Doping l-a suspendat iar, de data aceasta până pe 15 iulie. Agenția a strâns probe conform cărora Ioniță s-a antrenat la stadionul Dinamo în perioada în care era pedepsit în cazul de doping de la Astra, alături de coechipierii Fatai și Takayuki. Sancțiunea includea interdicția de a se pregăti în vreun club afiliat al Federației. Alex s-a antrenat la Dinamo cu Constantin Niculae, "Sensei", tatăl lui Marius Niculae, scrie Gsp.ro.

Derby feroviar în prima etapă a Ligii I. CFR Cluj înfruntă Rapid Bucureşti

Campioana en titre, CFR Cluj, o va înfrunta pe FC Rapid Bucureşti, în prima etapă a SuperLigii de fotbal, noul nume al Ligii I, care este programată în perioada 15-18 iulie, potrivit tragerii al sorţi efectuate vineri.

Un alt meci atractiv din prima etapă va opune două echipe care ne reprezintă în Europa Conference League, Universitatea Craiova şi Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Două dintre noile promovate vor debuta acasă, Petrolul cu FC Voluntari şi FC Hermannstadt cu CS Mioveni, o reeditare a barajului din 2021, în timp ce Universitatea Cluj va juca în deplasare cu FCSB.

În tragerea la sorţi a meciurilor s-a ţinut cont de faptul că FC Hermannstadt şi Universitatea Cluj vor împărţi în prima perioadă a campionatului stadionul Gaz Metan din Mediaş la meciurile de acasă, situaţie valabilă şi în cazul echipelor Petrolul şi Chindia cu stadionul Ilie Oană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel