Antrenorul Barcelonei a demisionat, după ce cancerul i-a recidivat

Alegeri prezidentiale 2024

Tito Vilanova și-a depus, ieri, demisia din funcția de antrenor al Barcelonei, după ce cancerul i-a recidivat. Noul antrenor va fi anunţat în următoarele zile. 

Tehnicianul trebuia să anunţe, vineri seară, lista jucătorilor cu care Barcelona urma să plece sâmbătă în turneu în Polonia. Însă nu a mai făcut-o. În dimineaţa zilei de vineri s-a prezentat în biroul preşedintelui Sandro Rosell şi i-a dat vestea: "Ultimele analize mi-au ieşit prost. A recidivat cancerul. Voi urma un tratament incompatibil cu exercitarea funcţiei de antrenor". După care și-a depus demisia.

Rosell a acceptat, şi aseară a anunţat că "vom angaja un nou antrenor în următoarele zile", scrie gsp.ro. De echipă se va ocupa temporar Joan Francesc Ferrer "Rubi". Fostul antrenor al Gironei fusese încorporat recent în staff, ca asistent.

Tito Vilanova se luptă cu nemiloasa maladie de aproape doi ani:

Noiembrie 2011: I se îndepărtează o tumoare malignă la glanda parotidă;

Decembrie 2012: E operat din nou, după ce i se descoperă un ganglion la doi centimetri de locul unde-i fusese extirpată tumoarea;

Ianuarie 2013: Începe un tratament în SUA, lipsind mai multe săptămâni de la echipă.

"Tito nu se retrage, doar se concentrează asupra celei mai importante partide a vieţii" (Adria Vilanova, fiul fostului antrenor).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel