Antrenorul lotului național de bob și sanie al României, primele declarații după acuzațiile DIICOT. Paul Neagu ar fi plecat din țară

Foto: Captură video Pro TV
Foto: Captură video Pro TV

Paul Neagu, antrenorul lotului național de bob și sanie al României, acuzat de procurorii DIICOT că a forțat mai multe sportive să se prostitueze, a făcut primele declarații.

Paul Neagu, antrenorul lotului național de bob și sanie al României, acuzat de procurorii DIICOT că a forțat mai multe sportive să se prostitueze, a venit cu primă reacție. Acesta se declară nevinovat și spune că acuzațiile sunt niște aberații.

"Procurorii DIICOT spun că ați fi trafic trei sportive, cum comentați dumneavoastră aceste acuzații?", l-a întrebat o jurnalistă Antena 3 CNN pe antrenorul Paul Neagu.

"Sunt niște aberații", a răspuns Paul Neagu.

"Nu am înțeles exact de ce faceți niște comparații între felul în care arată aceste sportive, care evident muncesc extrem de mult. De ce spuneți că nu se poate combina practic, că nu se potrivesc cele două imagini ale unor sportive cu prostituția?", a întrebat jurnalista.

"Păi, exact, oameni buni, credeți că eu aș putea să fac sport de înaltă performanță și după asta să mai găsesc loc și pentru această prostituție? Mai găsesc timp pentru proxenetism și mai găsesc loc și pentru acuzațiile care se aduc din partea la DIICOT? Mie mi se pare o aberație", a mai spus Paul Neagu.

Antrenorul este căutat acum de Poliție, iar pe numele lui va fi emis un mandat de arestare în lipsă. Omul de afaceri libanez, considerat complicele antrenorului, a fost deja plasat sub arest judiciar. Procurorii l-au audiat în acest dosar și pe Radu Mazăre, dar și pe fratele său. Precizăm că potrivit informațiilor din spațiul public, antrenorul Paul Neagu ar fi acum plecat din țară.

VEZI ȘI: Frații Mazăre, audiați la DIICOT în dosarul antrenorului acuzat de proxenetism

Comunicatul DIICOT

"Procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de combatere a traficului de persoane au efectuat un număr de 2 percheziții domiciliare pe raza municipiului Constanța, într-o cauză în care se efectuează cercetări față de doi suspecți, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată, complicitate la trafic de persoane în formă continuată și influențarea declarațiilor.

În fapt s-a reținut că în perioada 2013 - 2019, suspectul, în calitate de antrenor al unui lot național feminin de sporturi de iarnă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, a recrutat trei persoane vătămate, prin abuz de autoritate și inducere în eroare, cu privire la obținerea unor performanțe sportive interne și internaționale, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției.

Ulterior, suspectul le-a adăpostit pe victime în incinta sediului social aparținând unui centru sportiv situat în Municipiul Constanţa, și le-a transportat în țară și în străinătate, respectiv în mai multe locații din municipiul Constanța precum și pe teritoriul Germaniei, Principatului Monaco și Letoniei.

Astfel, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, de atașamentul emoțional și ulterior de starea de sănătate psihică precară, suspectul le-a constrâns fizic și moral să întrețină acte sexuale cu persoane de sex masculin, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale, sub forma unor sponsorizări oferite lotului național feminin de sporturi de iarnă.

De asemenea, la data de 04.05.2023, în scopul determinării uneia dintre persoanele vătămate să își retragă ori să își schimbe declarațiile pe care le-a dat în prezenta cauză, suspectul a abordat victima prin intermediul unei aplicații mobile și i-a transmis un document care conținea un text redactat, pe care urma să îl autentifice în fața unui notar public, pentru a contrazice cele declarate de către victimă.

Ulterior, la data de 08.05.2023 suspectul a însoțit-o pe victimă la un birou notarial de pe raza municipiului Constanța, în vederea autentificării înscrisului sus-menționat, document care, ulterior, a și fost depus la dosarul cauzei de către persoana vătămată, prin intermediul serviciilor poștale.

Din materialul probator administrat în cauză rezultă faptul că suspectul a avut ca scop consolidarea relațiilor de prietenie cu persoane influente, cu resurse financiare considerabile, acesta inițiind contacte cu oameni de afaceri și persoane publice cu influență, cunoscute în România și în municipiul Constanța.

Astfel, suspectul a identificat, într-o manieră calificată, vulnerabilitatea fiecărei sportive, adaptându-și metodele de manipulare la nevoile fiecăreia, pentru a le exploata sexual cu scopul de a-și satisface dorințele sexuale sau ale oamenilor de afaceri din anturajul său și pentru a câștiga o formă de respect sau de apreciere din partea acestora. 

În fapt, sumele de bani provenite din decontările frauduloase reprezentau o recompensă pentru serviciile sexuale oferite acestuia și persoanelor din anturajul său și o modalitate de a le menține în starea de dependență emoțională, în scopul exploatării sexuale.  

Totodată, în cauză se efectuează cercetări și față de un alt suspect, cetățean roman de naționalitate libaneză, care, în perioada 2013-2019, i-a acordat ajutor autorului faptelor, prin punerea la dispoziție, cu titlu gratuit, a unor spații de cazare pe care le deținea, sportivelor lotului național, impunând ulterior cheltuieli fictive de cazare și masa, a efectuat plăți reprezentând sponsorizări, fiind principalul beneficiar al serviciilor sexuale la prestarea cărora au fost obligate victimele.

Precizăm faptul că, prezenta cauză, a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală la data de 05.10.2023, în urma declinării competenței de soluționare dispuse de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, prin ordonanța din data de 04.10.2023.

La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi aduse în, vederea audierii, un număr de două persoane.

Activitățile au fost efectuate cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate  beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție",a transmis ieri DIICOT într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel