Antreprenoarea Atena Boca a strâns jumătate de milion de euro pentru campanii umanitare!

De numele Atenei Boca se leagă nu numai asociația „La primul bebe”, pe care a fondat-o după ce a devenit mamă, ci și cea mai activă și mai amplă comunitate online de la noi, destinată gravidelor și proaspetelor mame, care a reușit în câțiva ani să aibă un impact real în societate prin sprijinul emoțional și informațional oferit celor peste 52.000 de membri și prin strângerea unei sume de aproape jumătate de milion de euro în campaniile sale umanitare.

Alegeri prezidentiale 2024

Și tocmai puterea comunității, pe care Atena a învățat-o alături de membrii asociației sale, este cea care i-a adus o veste cu totul și cu totul specială: este singura româncă aleasă de Facebook să facă parte din programul Community Leadership 2018, din peste 6000 de aplicații din aproape toate țările lumii.

(oar_w460)

Pe numele său complet Facebook Community Leadership Program Residency and Fellowship, acesta este un program de un an oferit și coordonat de Facebook Headquarters, care sprijină cei mai puternici lideri de comunități din întreaga lume să își ducă la capăt viziunea și misiunea, atât prin burse, dar mai ales prin training continuu vreme de 12 luni. „Va fi o școală extraordinară pentru mine să pot învăța direct de la sursă atât de mult timp și să am șansa uriașă să îi întâlnesc pe cei mai buni din lume. Un networking la nivel înalt. Sunt singura din Romania, da, și suntem doar 20 de persoane din Europa, restul vin de pe celelalte continente”, spune încântată Atena. 

(oar_w460)

(oar_w460)

Un model de antreprenor care a creat o punte puternică între online și offline, Atena Boca a reușit prin intermediul asociației pe care o conduce și să ajute. Așa se face că eforturile acestei comunități de mame s-au concretizat în campanii caritabile importante. „La primul bebe prematur” a reușit să doteze maternitățile din 6 orașe cu pompe de sân atât de necesare. Asociația a contribuit apoi cu strângerea a 104.000 de euro, bani cu care se construiește un etaj „La primul bebe” în proiectul MagicHome, refugiul părinților cu copiii bolnavi de cancer. De asemenea, campania „La primul bebe - Butonul roșu” a contribuit la dotarea secției Terapie intensivă nou-născuți (TINN) Marie Curie cu un sistem de supra-avertizare ce micșorează rata mortalității și, de asemenea, a maternității din Sibiu cu incubatoare neo-natale, amândouă în valoare de 150.000 de euro. În total peste 400.000 Euro strânși pentru proiecte umanitare de impact.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel