Simona Bucura-Oprescu, ministra Muncii, a explicat etapele creșterilor de pensii din cadrul noului an.
„2024 este primul an în care românii vor primi pensii majorate și vor beneficia de două momente cheie - creșterea cu 13,8% a punctului de pensie, la 2.032 de lei și punerea în plată a recalculării, de la 1 septembrie 2024. Astfel arătăm că ceea ce spunea Nicolae Iorga este real, și anume „munca stăruitoare învinge totul”. Da, împreună cu colegii de la Ministerul Muncii și Casa Națională de Pensii, ne-am mobilizat și am muncit pe rupte încât să fim gata cu o lege bună, la timp, astfel încât în 2024, nu doar pensionarii, dar și noi, cei care muncim acum, să știm că avem în aplicare o lege bună care va aduce pentru toți românii ceea ce așteptăm cu toții, adică respect.
Este foarte important să știe pensionarii că noi încă din decembrie am început printarea taloanelor de pensie pentru luna ianuarie 2024. Trebuie să știe că banii sunt în buget, taloanele sunt tipărite, iar cei de la Poșta Română vor începe încă din ianuarie să le aducă aceste pensii. Pe lângă asta, este important să știe că și cei care primesc pensiile pe card deja le vor încasa la jumătatea lunii ianuarie. Pensiile vor ajunge la timp ca de fiecare dată, iar pensionarii trebuie să știe asta. Avem o lege bună, banii sunt în buget, iar în ianuarie și septembrie vor beneficia de drepturile pe care le conferă Legea 360/2023.
Românii care au ieșit la pensii în perioade diferite, pe pensii diferite, pe legi diferite, dar care au avut aceleași contribuții, care au muncit la fel, din păcate au primit pensii diferite. Este important să știe că de la 1 septembrie vor primi același cuantum al pensiei. De asemenea, noua lege a pensiilor încurajează munca. Cu cât muncești mai mult, cu atât vei avea o pensie mai mare. Peste 3 milioane de români vor avea pensii mai mari în urma recalculării, din luna septembrie.
Fiecare pensionar este unic și calculul pensiei fiecărui pensionar este unic, fiindcă depinde de totalul punctelor acumulate, în care se regăsește atât totalul punctelor contributive pe care pensionarul le are, cât și punctele pentru perioadele asimilate, dar și punctele de stabilitate. Vor fi pensii cu modificări semnificative, cu creșteri semnificative. De fiecare dată am explicat că aceste diferențe se vor vedea inclusiv în indemnizația minimă socială, care astăzi este de 1125 de lei, iar după 1 ianuarie o să fie 1281 de lei. Peste 1,2 milioane de români primesc indemnizația minimă socială.
Noua lege a pensiilor aduce diferențele în sensul bun, de eliminare a inechităților, care se văd foarte clar aici, fiindcă dacă discutăm despre un român care a muncit timp de 35 de ani, în stagiul complet de cotizare, pe salariul minim pe economie, acesta este astăzi în indemnizația minimă socială. După recalculare, acesta va avea o creștere de peste 80% a pensiei, datorită punctelor de stabilitate, ajungând să aibă o pensie de peste 1900 de lei”, a explicat ministra Muncii, la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu