Anul European al Competențelor, spre tranziția verde și digitală

Ziua de 9 mai, Ziua Europei, a fost marcată în Marele Ducat al Luxemburgului prin organizarea în Place de l’Europe din cartierul Kirchberg al capitalei a manifestării ”Festival”, sub coordonarea Reprezentanței Comisiei Europene.

„Manifestarea s-a desfășurat sub semnul Anului European al Competențelor care să contribuie la tranziția verde și digitală, sprijinind inovarea și competitivitatea, iar la deschiderea oficială a evenimentului au fost prezenți Alteța Sa Regală Marele Duce Henri, președintele Camerei Deputaților, Fernand Etgen, premierul Xavier Bettel, vicepreședintele Parlamentului European, Marc Angel, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, primarul orașului Luxemburg, Lydie Polfer, ambasadorii din statele membre UE rezidenți, precum și alte personalități centrale și locale.

La invitația organizatorului, Ambasada României în Marele Ducat al Luxemburgului a participat alături de alte misiuni diplomatice ale statelor membre UE și Ambasada Ucrainei, instituții europene, actori locali și ONG-uri, cu un stand de prezentare care a reflectat tematicile evenimentului, incluzând aspecte reprezentative din domeniile cultural, ecologic, turistic și economic din țara noastră.”

Expoziția de desene 

„Standul României a fost vizitat de numeroși participanți, care au apreciat, printre altele, la expoziția de desene ale elevilor români de la Școala Europeană II din Luxemburg.

Totodată, au fost bine primite materialele promoționale puse la dispoziție în acest an de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, primăriile municipiilor Brașov, Sibiu, Galați, precum și produsele gastronomice asigurate, pe bază de sponsorizare, de societatea „Epicerie Fine Transilvania” din Mamer (Luxemburg).

Pe această cale, adresăm calde mulțumiri atât celor care au sprijinit în mod substanțial realizarea standului României la ediția din acest an a Zilei Europei din Luxemburg, cât și celor care au vizitat standul românesc.” arată un comunicat al Ambasadei 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel