PMP susține că "anul investițiilor este pe cale să fie anul eșecurilor".
PMP susține că "anul investițiilor este pe cale să fie anul eșecurilor".
"Anul investițiilor, pe cale de a deveni anul eșecurilor! Executivul cu cel mai mare buget de investiţii din ultimii 32 de ani, Guvernul Ciucă s-a transformat în Guvernul 0,3%. La începutul lunii iulie, la evaluarea miniştrilor săi, premierul Nicolae Ciucă a subliniat faptul că România are cel mai mare buget alocat investiţiilor din ultimii 32 de ani. Doar că, din analiza PMP, bazată pe cifrele prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS) se poate constata că, până la acest moment, investiţiile în economia naţională au fost doar de 0,3%.", transmite PMP într-un comunicat.
“Deşi actualul guvern a susţinut că anul 2022 va fi anul investiţiilor, vedem că ponderea acestora, la acest moment, este de doar 0,3%. Declaraţia Guvernului Ciucă se poate concretiza doar dacă se vor atrage cele 10 miliarde de Euro fonduri europene nerambursabile din programarea bugetară 2014-2020. Însă, şi aici ne aflăm într-o situaţie delicată, fiind pe punctul de a fi pierdute.
O altă soluţie este să se utilizeze cele 3 miliarde de Euro din PNRR care stau în conturile BNR şi să se finalizeze negocierile cu Comisia Europeană pentru a atrage fondurile nerambursabile din programarea bugetară 2021-2027, care, în condiţii normale, puteau fi utilizate începând cu iunie 2021", a completat fostul ministru de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, vicepreşedinte PMP.
Datoria guvernamentală este la 49,2% din PIB încă din luna aprilie. Economiştii avertizează că aceasta este problema reală a României acum, nu creşterea inflaţiei. Din această cauză, se pare, România ar putea ajunge chiar şi în incapacitate de plată.
"Din punctul meu de vedere, este cel mai mare pericol pentru România acum. E mai mare decât lucrurile de care ne temem noi, cum ar fi inflaţia, seceta, consecinţele Codului Fiscal. Ceea ce se adună şi se adună ca un material exploziv e datoria publică", a precizat profesorul de macroeconomie Mircea Coşea, într-o intervenţie în exclusivitate pentru DC NEWS.
"Datoria publică pe care România o are, şi care s-a făcut într-un relativ scurt, un an de zile, nu trebuie comparată cu datoria publică a altor ţări. Sunt anumiţi analişti şi oameni politici care ne spun să nu ne fie teamă, pentru că şi Italia şi alte ţări au datorii mai mari decât PIB-ul, din punct de vedere procentual. Nu e acelaşi lucru ca la noi!
În primul rând pentru că nu ne comparăm cu ţări care sunt în sistemul euro. Acesta protejează ţările de anumite colapsuri. Am avut exemplul Greciei în 2009-2011. Când Grecia a intrat în incapacitate de plată, BCE a venit imediat în ajutor şi a ajutat substanţial. Nu îşi permitea să cadă o verigă a lanţului euro. Noi nu suntem în situaţia asta, pe noi nu ne va ajuta nimeni.
De ce spun, însă, că e un lucru foarte grav (n.r. datoria) şi mi-e teamă? Pentru că orice mişcare va face această coaliţie în direcţia creşterii economice, nu va ajunge să fie în avantajul situaţiei economice a poporului român. Toată această creştere economică se va duce în exteriorul ţării. În primul rând pe deficitul comercial, pentru că importăm foarte mult. În al doilea rând, apare rostogolirea datoriei publice, a dobânzii pe care o plătim pentru credite luate anterior. ", a mai precizat specialistul. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu