Problema anulărilor și întârzierilor zborurilor Wizz Air din România a ajuns la autoritățile europene.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Bogdan Mîndrescu, a anunțat sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că a informat Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (EASA) despre situația creată de compania aeriană Wizz Air în România. Firma ar putea fi sancționată serios dacă se constată deficiențe grave în activitatea sa, conform Agerpres.
“Astăzi am avut o serie de discuții extrem de aplicate în legătură cu anulările zborurilor, întârzierile în operare și situația pasagerilor companiei Wizz Air în România. (…) I-am înștiințat oficial pe reprezentanții Wizz Air că am informat Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (acest organism fiind și cel care a licențiat compania aeriană) pentru a pune cu celeritate în aplicare legislația în materie, având în vedere că Wizz Air a anulat 9 curse într-o zi din motive tehnice. Am cerut de urgență conducerii Wizz Air un plan de măsuri concrete prin care să reducă numărul de curse anulate din motive tehnice și să asigure coerența curselor aeriene, rezolvând și problema personalului navigant care lucrează peste limita de timp permisă.”, a scris Mîndrescu.
La discuție au participat și reprezentanți ai conducerii Wizz Air, precum și președintele ANPC, Horia Constantinescu, care a spus că a sesizat Autoritatea europeană pentru drepturile pasagerilor despre problemele generate de Wizz Air.
“Am informat conducerea Wizz Air că îi vom monitoriza cu atenție și i-am avertizat, totodată, că nu vom tolera niciun derapaj de la reglementările internaționale și naționale în domeniul aviației.”, a adăugat secretarul de stat.
El a explicat că EASA, ca emitent al certificatelor de operatori aerieni deținute de Wizz Air Hungary și Wizz Air Malta, va face verificări/inspecții la cei doi operatori.
“În funcție de deficiențele semnalate și identificate se poate decide impunerea unui plan de eliminare a neconformităților și monitorizarea implementării acestuia. Sancțiunea maximă, în caz de deficiențe grave, poate fi suspendare sau revocarea AOC-urilor (certificatelor de operator aerian) situație în care Wizz Air nu va mai putea opera până la remedierea deficiențelor. Acest caz este puțin probabil. De menționat că doar AOC-ul este emis de EASA. Licențele de operare sunt emise de statele unde Compania are sedii principale, respectiv Malta și Ungaria. Licența se suspendă automat când un operator nu mai are AOC valid.”, a precizat secretarul de stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News