Unul dintre liderii PSD a făcut, marți, un anunț neașteptat.
Senatorul PSD Daniel Savu a decis să nu mai apară pentru o vreme în emisiuni televizate în care să reprezinte PSD, deranjat de ”actuala politică” a social-democraților.
”Mă retrag pentru o vreme din televiziune. Mai am câteva obligații, cum ar fi diseară la dl Gâdea. Am hotărât să mă retrag din câmpul tactic interimar al PSD, ca să spun așa.
Nu înțeleg actuala politică a partidului meu. Le urez mult succes dlor Dragnea, Negoiță, Ștefănescu, cei care au ales formula aceasta cu interimat. Eu m-am apucat să citesc cărți acum.
De asemenea, am luat această decizie și luând în considerare declarația președintelui interimar al PSD, care a spus să nu facem declarații împotriva justiției. Eu nu pot să vă răspund că nu comentez, atunci când mă întrebați ceva”, a spus Daniel Savu, în emisiunea ”100 de minute”, de la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu