Anunț de la Guvern: Bani pentru copiii orfani după seismul din Italia

Copiii rămași orfani în urma decesului părinților în cutremurul din Italia vor beneficia de un ajutor guvernamental în sumă de 6.000 de euro, potrivit unei hotărâri aprobate luni în ședința extraordinară a Executivului.

Alegeri prezidentiale 2024

Pentru copiii rămași orfani în urma decesului părinților în cutremurul din Italia se va acorda un ajutor cu caracter de urgență, informează un comunicat al Guvernului, potrivit Agerpres. "În sumă de 6.000 euro pentru copiii rămași orfani în urma decesului părinților. Se acordă rudelor până la gradul 4 sau altor persoane cetățeni români la care se dispune măsura de protecție specială a copilului/ copiilor pentru creștere și îngrijire", precizează Guvernul.

Un ajutor în sumă de 1.000 euro va fi dat pentru fiecare persoană decedată din familie și va fi acordată membrului supraviețuitor al familiei sau rudei până la gradul 2.

HG-ul aprobat luni prevede și "acoperirea cheltuielilor de spitalizare și recuperare pentru cei care nu sunt incluși în sistemul de asigurări și ale căror cheltuieli nu sunt acoperite de statul italian".

Citește și: Întrebare pentru Iohannis, rămasă fără răspuns

Guvernul a aprobat, de asemenea, un ajutor "în sumă de 10.000 euro pentru familiile sau persoanele singure ale căror locuințe au fost distruse în proporție de peste 50% și își mențin reședința în Italia, iar cuantumul cumulat al formelor de sprijin primite din partea statului român și italian nu depășește valoarea estimată a locuinței".

"De acest sprijin vor beneficia și persoanele care decid să se întoarcă în România", informează Guvernul.

Un alt ajutor decis în ședința de Guvern vizează acordarea unei sume de "3.000 euro pentru familiile sau persoanele singure care nu au locuință proprie, dar care nu mai au unde sta prin distrugerea imobilului unde locuiau, indiferent dacă rămân în Italia sau se întorc în România".

HG mai prevede un sprijin financiar "în sumă de 1.000 euro pentru o rudă până la gradul 2 care se deplasează în Italia pentru sprijinirea membrilor supraviețuitori ai familiilor afectate". De asemenea, actul normativ prevede și un ajutor "în sumă de 3.000 euro pentru persoanele adulte apte de muncă care se întorc în România, în vederea sprijinirii acestora pentru reintegrare". "Ajutorul va fi acordat în tranșe, pe o perioadă de șase luni", se precizează în comunicat.

Cum se acordă aceste ajutoare de urgență

Guvernul anunță că aceste ajutoare de urgență se acordă la cerere.

"Persoanele îndreptățite vor fi sprijinite de reprezentanți ai autorităților române să parcurgă mai simplu procedurile de alcătuire și de depunere a dosarelor, care trebuie să includă copie a actului de identitate, și a documentelor doveditoare care să ateste situația în care se află beneficiarul. Cererea se adresează misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale MAE și agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială. În cazul în care documentele de identitate au fost pierdute în urma cutremurului, se pot prezenta copii ale documentelor eliberate de autoritățile italiene care să ateste identitatea persoanelor și faptul că documentele de identitate au fost pierdute. Ajutoarele vor fi plătite fie prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială în cazul cetățenilor care vor rămâne în Italia, fie prin agențiile județene în cazul cetățenilor care se vor întoarce în România", se precizează în comunicat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel