Anunț de ultimă oră despre răniţii în explozia de la Rafinăria Petromidia

Cei patru bărbaţi răniţi în explozia de luni de la Năvodari vor fi transferaţi la spitale din Bucureşti, anunță Ministrul Sănătății.

Doi dintre răniţi vor ajunge la Spitalul Bagdasar-Arseni, iar alţi doi la Spitalul de Arşi, scrie Agerpres.

La Spitalul Bagdasar-Arseni vor fi aduşi: un bărbat de 35 de ani cu arsuri de gradul III pe 100% din suprafaţa corpului, care este stabil şi intubat, precum şi un altul, de 49 de ani, cu arsuri de gradele II - III pe 25% din suprafaţa corpului, stabil, cu leziuni ale căilor respiratorii, intubat.

La Spitalul de Arşi vor fi transportaţi un bărbat de 34 de ani, cu arsuri de gradele II - III pe 20% din suprafaţa corpului, stabil, neintubat, fără leziuni pe căile respiratorii, şi un altul de 58 de ani, cu arsuri de gradul II pe 24% din suprafaţa corpului, stabil, neintubat, fără leziuni pe căile respiratorii.

Citește și: Explozie la Petromidia: Plan ROȘU de intervenție - Video

MS precizează că Spitalul de Arşi a primit autorizaţia de la DSP Bucureşti pentru Unitatea de Transfuzii Sanguine şi reia activitatea pe mai multe patologii, inclusiv arsuri în suprafaţă maximă de 25% şi care nu presupun activitate în secţia ATI. Comisia de Chirurgie Plastică a Ministerului Sănătăţii a aprobat această reluare de activitate.

În consecinţă, ministerul a informat Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti şi Judeţului Ilfov pentru direcţionarea cazurilor care se înscriu în condiţiile menţionate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel