Anunț privind circulația pe Transfăgărăşan

Transfăgărăşanul se va deschide de vineri, pe sectorul închis pe timp de iarnă, între Piscu Negru (km 104+000) şi Cabana Bâlea Cascadă (km 130+800), a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

„Precizăm că pe acest sector este interzisă circulaţia pe timpul nopţii, între orele 21:00 şi 07:00, din cauza vizibilităţii reduse (ceaţă) şi a fenomenelor meteorologice neprevăzute ce pot pune în pericol siguranţa participanţilor la trafic. Menţionăm că în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea circulaţia se desfăşoară la altitudinea de 2.042 m. În urma reviziei speciale de astăzi, 15.06.2017, efectuată în baza Deciziei Directorului General al CNAIR SA, Ştefan Ioniţă şi în conformitate cu Regulamentul de funcţionare al DN 7C - Transfăgărăşan, s-a decis deschiderea circulaţiei şi pe sectorul de drum închis până acum", se precizează într-un comunicat de presă.

Şoferii sunt atenţionaţi că există pericol de căderi de stânci, pietre şi viituri pe câteva porţiuni de drum, de pe Transfăgărăşan.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel