Anunţ de ultimă oră despre ridicarea maşinilor parcate neregulamentar

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a publicat vineri seară proiectul de hotărâre de guvern care va reglementa modul în care pot fi ridicate vehiculele staţionate neregulamentar. 

În proiect, doar administratorul drumului poate pune în aplicare măsura ridicării vehiculelor, propunându-se stabilirea un set de reguli care să descurajeze apariţia practicilor abuzive şi deturnarea scopului măsurii într-unul comercial, se arată în nota de fundamentare a MAI.

Proiectul de hotărâre dă dreptul doar administraţiilor publice locale sau administratorul drumului public să pună în aplicare măsura ridicării vehiculelor staţionate neregulamentar. 

 Proiectul le nu le mai dă posibilitatea poliţiştilor rutieri sau poliţiştilor locali cu atribuţii legate de circulaţia rutieră să dispună ridicarea vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie care se află în acţiuni de intervenţie sau în misiuni cu caracter de urgenţă, nefiind vorba despre o staţionare voluntară ci de îndeplinirea misiunii.

O altă modificare propusă este aceea că nu doar „partea carosabilă” este zona de unde se pot ridica vechiculele ci şi de pe pistele de biciclete sau acolo unde este împiedicată circulaţia în siguranţă a pietonilor.

Ridicarea vehiculelor nu s-a mai putut face în urma unei decizii din 25 mai 2015 luate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un Recurs în Interesul Legii. Judecătorii au stabilit că reglementarea felului în care se dispune ridicarea vehiculelor nu poate fi făcută în baza unor hotărâri de consiliu local.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus la sfârşitul lunii mai ca Ministerul Afacerilor Interne să emită, în cel mult 30 de zile, un act normativ prin care să stabilească felul în care se poate face ridicarea vehiculelor parcate neregulamentar. Procesul a fost deschis la cererea Primăriei Sectorului 1, care a cerut să fie reglementat de urgenţă acest domeniu, scrie News.ro.




Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel