Anunț din minister: Când vor avea elevii liber, în contextul alegerilor

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @gpointstudio
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @gpointstudio

Cursurile elevilor ar putea fi suspendate din cauza alegerilor prezidențiale.

Ministerul Educaţiei a discutat, într-o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali, modalitatea de pregătire a unităţilor de învăţământ în care vor fi organizate secţii de votare, în contextul alegerilor. Astfel, s-a stabilit că în zilele de vineri nu se impune suspendarea cursurilor, iar pentru zilele de luni astfel de decizii se vor lua doar în situaţii excepţionale.

În cursul zilei de 19.11.2024 a avut loc o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali în cadrul căreia a fost discutată şi modalitatea de pregătire a unităţilor de învăţământ în care vor fi organizate secţii de votare, potrivit celor stabilite în şedinţa Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor, informează Ministerul Educaţiei.

Recomandările transmise de Ministerul Educației



În acest context, au fost transmise următoarele recomandări:

* în zilele de vineri nu se impune suspendarea cursurilor la nivelul unităţilor de învăţământ;

* în zilele de luni, doar în situaţii excepţionale, unităţile de învăţământ pot aproba modificări de program (exemplu: decalarea orei de începere a programului), în funcţie de situaţia specifică de la nivelul fiecărei şcoli. Eventualele situaţii de acest tip vor fi comunicate cu celeritate inspectoratelor şcolare judeţene;

* în zilele de luni nu se recomandă suspendarea cursurilor decât în situaţii care nu permit derularea procesului educaţional în condiţii de siguranţă şi cu aprobarea prealabilă a inspectorului şcolar general.

Orice modificare de program va fi comunicată în cel mai scurt timp părinţilor şi elevilor, precizează Ministerul Educației într-un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel