Suedezii de la Holmbergs transferă în România o parte din producţia din Ungaria şi Lituania.
Suedezii de la Holmbergs transferă în România o parte din producţia din Ungaria şi Lituania, după achiziţia recentă a fabricilor Te-Rox Prod controlate de Doina Cepalis, transmite Mediafax.
Grupul suedez Holmbergs, specializat în producţia de soluţii de siguranţă pentru pasagerii auto, îşi va reloca o parte din producţia din Ungaria şi Lituania în România, după achiziţionarea recentă a companiei Te-Rox Prod, business fondat în urmă cu 13 ani de Doina Cepalis.
Conform Ziarului Financiar, România devine astfel, prin fabricile Te-Rox Prod de la Paşcani, Roman şi Ruginoasa, hub-ul central de producţie al grupului, de unde produsele vor ajunge pe pieţele din Europa, SUA şi Asia, regiunea cu cea mai rapidă creştere în ultima perioadă.
„Prin vânzarea către Holmbergs se creează premisele dezvoltării brandului pe care l-am fondat în 2007 şi care este astăzi o platformă industrială foarte bine organizată. Holmbergs a găsit în Te-Rox Prod partenerul potrivit pentru dezvoltarea producţiei în Europa deoarece avem structura de rezistenţă pe care aceştia o căutau pentru a implementa strategia de extindere. Sunt sigură că tranzacţia deschide noi perspective de dezvoltare şi mă bucur că partenerii suedezi mută centrul de greutate al producţiei în România”, explică Doina Cepalis, care va avea în continuare un rol fundamental în companie, urmând să fie administrator al afacerilor din România ale grupului şi să ocupe un loc în Consiliul de Administraţie, în calitate de acţionar.
După un an de discuţii preliminare, procesul de negociere şi due diligence între Te-Rox Prod şi Holmbergs a început în aprilie 2020 şi s-a încheiat cu semnarea acordului de achiziţie, pe 20 noiembrie 2020.
„Reuşita mă bucură cu atât mai mult cu cât negocierile au avut loc în plină pandemie. A fost un proces de due diligence derulat în premieră exclusiv online, fără vizite la fabrici”, adaugă Doina Cepalis.
În 2007 când a fost înfiinţată, Te-Rox Prod a avut afaceri de 250.000 de euro din vânzarea de huse şi soluţii de siguranţă pentru scaunele auto pentru copii. Un an mai târziu, cifra de afaceri a crescut la 4 milioane de euro, pentru ca în 2009 să fie de 11 milioane de euro, propulsând-o în poziţia de lider european. Grupul suedez Holmbergs a fost înfiinţat în urmă cu 80 de ani la Halmstad şi livrează anual sisteme de siguranţă pentru peste 13 milioane de scaune auto pentru copii. Compania este controlată în proporţie de 73,2% de fondul de investiţii FSN Capital, care administrează active de 2,1 mld. euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu