Este vestea momentului în showbizul românesc. S-a întâmplat cu Marina Voica.
La 84 de ani, Marina Voica este una dintre cele mai îndrăgite vedete pe care le-a cunoscut România. Cunoscută drept o stea a tot ceea ce au însemnat emisiunile de divertisment profesionist, artista Marina Voica a primit, vineri seara, Premiul de Excelenţă al Serilor Filmului Românesc, decernarea titlului fiind făcută în cea de-a treia zi a celei de-a XI-a ediţii a festivalului.
Premiul i-a fost oferit artistei în urma unor proiecţii speciale de scurt metraj care au avut loc în Piaţa Unirii, în cadrul festivalului. După decernarea premiului, marea artistă a urcat pe o scenă special amenajată cu ocazia SFR şi a interpretat două dintre cele mai renumite şlagăre ale sale.
În cadrul evenimentului, cei prezenţi au avut ocazia de a o vedea pe Marina Voica într-o ipostază mai puţin cunoscută, cea de actriţă, interpretând în scurt metrajul "Bucureştiul văzut de sus", în regia lui Andrei Răuţu.
"Acest premiu eu îl consider ca pe un cadou din partea dumneavoastră, dragi ieşeni, şi din partea celor care s-au gândit să îmi facă această bucurie, din partea organizatorilor festivalului. Sunt nişte Seri minunate", a declarat artista Marina Voica, citează gândul.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu