Președintele ales al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a mai declarat că în timpul guvernului său nu vor fi privatizări ale companiilor publice.
Publicitate
Președintele ales al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a transmis un mesaj companiilor străine interesate să investească în Brazilia: "Oricine dorește să investească aici este binevenit. Dar nu veniți aici să cumpărați companiile noastre publice, pentru că nu mai sunt de vânzare. Vom pune capăt privatizării în această țară și vom demonstra că unele companii publice vor fi capabile să genereze profitabilitate", potrivit Agenzia Nova.
În antiteză deschisă cu președintele în funcție, Jair Bolsonaro, Lula face presiuni și insistă: companiile naționale strategice nu trebuie să devină private. În campania sa electorală el a atacat vânzarea companiei naționale de electricitate, Electrobras. O companie care, în opinia lui, trebuie să-și ”recupereze rolul de moștenire a poporului, să protejeze suveranitatea energetică” și să fie arhitectul unor programe precum ”lumina pentru toți” sau politici tarifare sustenabile.
În rest, Luiz Inacio Lula da Silva, a mai declarat că este exclusă din discuții cesionarea Petrobras, a oficiului poștal sau a băncilor publice. Mai mult, în opinia noului președinte ales, Petrobras ar trebui să devină protagonistul unui plan strategic de investiții care vizează securitatea energetică și autosuficiență, devenind elementul central al unui lanț de aprovizionare integrat de la exploatare la producție, de la rafinare la distribuția benzinei, dar și a biocombustibililor și a surselor regenerabile. Petrobras este o corporație multinațională braziliană de stat din industria petrolului cu sediul în Rio de Janeiro, Brazilia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu