O nouă tranșă de 303.030 doze de vaccin de la compania Pfizer BioNTech sosește luni în țară.
Vaccinurile vor sosi pe cale aeriană, pe aeroportul din Otopeni.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.
Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național. Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino”.
Până la acest moment, România a recepționat 12.556.889 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 7.936.721 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 8.682 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) și 150 de decese, iar 1.440 sunt internate la ATI.
Până în prezzent 37.544 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 02.10.2021 (10:00) – 03.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 150 de decese (75 bărbați și 75 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui și Municipiul București.
Dintre cele 150 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 la categoria de vârstă 50-59 ani, 44 la categoria de vârstă 60-69 ani, 50 la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 la categoria de vârstă peste 80 ani.
145 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Din totalul de 150 de pacienți decedați, 141 erau nevaccinați și 9 vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 48 și 88 de ani și prezentau comorbidități.
Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.319. Dintre acestea, 1.440 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 366 sunt minori, 345 fiind internați în secții și 21 la ATI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu