Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a susținut declarații de presă în cadrul cărora a oferit informații privind recalcularea pensiilor.
Milioane de pensii, reprezentând aproximativ 82,5%, au fost majorate în urma recalculării, iar 13,8% urmează să crească peste patru luni, la 1 ianuarie 2025, odată cu prima indexare a valorii punctului de referință, conform legislației, a anunțat marți ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, într-o conferință de presă.
"Pentru cei 3,8 milioane de pensionari recalcularea reprezintă o reparare a nedreptăţii care li s-a făcut anterior, când primeau pensii mai mici decât alţi pensionari care au muncit şi au contribuit la fel. Odată ce s-a înfăptuit dreptatea, ea nu poate fi anulată. Nimeni nu poate interveni pentru a le diminua sumele primite în plus prin care li s-a făcut dreptate. Toate deciziile cu pensiile majorate rămân. Niciuna dintre deciziile cu pensii majorate nu va fi anulată. Este nedrept că toată dezbaterea din media şi mai ales din mediul politic despre această reformă a pensiilor s-a concentrat pe pensiile care au rămas cu aceeaşi valoare în urma recalculării. S-au concentrat pe cele aproximativ 17,5% dintre pensii care rămân la aceeaşi valoare, dar în proporţie de peste trei sferturi vor creşte şi ele de la 1 ianuarie 2025, prin aplicarea mecanismului de indexare prevăzut în lege. Constat că cei care atacă această reformă sunt cei cărora nu le pasă de cei 3,8 milioane de pensionari care au fost nedreptăţiţi decenii întregi şi cărora li s-a făcut dreptate prin noua lege a pensiilor", a spus ministrul Muncii.
Video:
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege prin care se majorează plafonul până la care veniturile din pensii sunt neimpozabile, de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, cu 277 de voturi "pentru" şi 3 abţineri.
"Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 3.000 lei. Aceste prevederi intră în vigoare la data de 1 octombrie 2024 şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024", se arată în proiect.
Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu