Titi Aur a spus cât de optime sunt anvelopele all-season în România.
În cadrul emisiunii „De Ce Conducem“, la DC News, Titi Aur a vorbit despre tipurile de anvelope care ar trebui utilizate de șoferii din România:
„Din punctul meu de vedere, all season nu sunt în regulă. O geacă nu poate fi purtată și vara, și iarna. Vara îți va fi cald, iarna îți va fi frig, deși vei prinde perioadele de primăvară și toamnă când într-adevăr va fi bună. All-season-ul a progresat foarte mult, s-au găsit tot felul de formule și compromisuri, dar depinde foarte mult în ce țară ești.
Anvelopa de iarnă ar trebui lăsată până când știm sigur că nu vom mai ajunge p zăpadă. Dacă suntem echipați cu anvelope de iarnă și e mai cald afară - iar aici vorbesc de temperatura solului - nu este o problemă mare. Când e vorba de sol cu + 6 grade ar trebui să avem anvelope de vară, dar putem să mergem cu anvelopele de iarnă fără să le supra-solicităm. Trebuie să mergem un pic mai atent.
Schimbăm anvelopele atunci când suntem siguri că nu mai ajungem pe zăpadă. Asta înseamnă că trebuie să știm că în zona în care suntem nu mai vine zăpada sau nu mai mergem în zonă cu zăpadă. Dacă mergem la Rânca în fiecare weekend, e normal să avem grijă și să știm că acolo ne ducem pe zăpadă. Schimbăm anvelopa doar când știm sigur că nu mai ajungem pe gheață/zăpadă.
Toate testele și toate calculele au arătat că anvelopele all-season nu sunt o variantă perfectă, ci un compromis mai mare sau mai mic, în funcție de ce all-season luăm. Sunt unele all-season adaptabile la diferite temperaturi, dar este doar o senzație. Sunt rulate tot timpul anului și nu au niciodată aderența perfectă. În schimb, dacă avem două seturi de anvelope, iarnă/vară, trebuie schimbate. Apar niște probleme de logistică, dar este cea mai bună variantă“, a spus Titi Aur.
„Există vreo variantă în România să folosim all-season? Chiar și în zona de câmpie putem avea 2-3 luni de iarnă cu temperaturi ridicate, după care în zonele respective să ningă și să fie zăpadă. La ce temperatură putem folosi aceste anvelope?“, a întrebat Florin Răvdan, jurnalist DC News.
„Și anvelopele all-season sunt făcute de mai multe mărci. Unii le-au dezvoltat mai mult, alții le-au făcut comerciale, dar anvelopa de iarnă și anvelopa de vară sunt varianta cea mai sigură. E greu de spus unde și când ar putea fi folosite. Da, ar putea fi utilizate toamna și primăvara, când nu avem 40 de grade afară, dar nici -20, ci când avem 10-12 grade. Acolo, all-season funcționează. All-season nu sunt utile nici vara, când se și consumă repede și nu există aderență bună, nici iarna, când la fel se consumă repede. Cel mai bine e să avem iarnă-vară și să le înlocuim“, a spus, la DC News, Titi Aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu