Preşedintele ANPC, Marius Dunca, a anunțat că autoritatea verifică dacă lipsa apei calde în mai multe sectoare din Capitală, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost o practică comercială incorectă. El a afirmat că vinovatul pentru această situație riscă o amendă între 5.000 şi 50.000 de lei și a precizat că cei afectați ar putea beneficia de despăgubiri financiare.
Încălcări contractuale
Marius Dunca a explicat că, prin nefurnizarea apei calde la temperatura prevăzută în contractele dintre RADET şi asociaţiile de proprietari, respectiv de 55 - 60 de grade Celsius, a fost încălcată o clauză contractuală, iar consumatorii trebuiau să fie informaţi.
Conform legii, responsabilul riscă o amendă între 5.000 şi 50.000 de lei. Totodată, s-ar putea stabili plata unor compensaţii către consumatori, care plătesc pentru un serviciu pe care nu l-au primit, a explicat președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
El a mai spus că instituţia a primit numeroase reclamaţii privind lipsa apei calde la sfârşitul săptămânii trecute. Astfel, pe lângă sesizarea înaintată de Primăria Sectorului 4, susţinută de numeroase asociaţii de proprietari, au mai fost făcute aproximativ 100 de reclamaţii direct de către bucureşteni.
3 zile fără apă caldă
Locuitorii Capitalei din sectoarele 2, 3, 4 şi 5 nu au avut apă caldă, din 2 octombrie, până în seara zilei de 5 octombrie. Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice a anunţat, pe 4 octombrie, că a fost nevoită să reducă temperatura apei calde, în sectoarele 2, 3, 4 şi 5, din cauza reducerii presiunii şi a cantităţii de gaze livrate către ELCEN.
ELCEN, furnizorul RADET, a explicat că apa caldă nu a mai fost livrată la temperaturile obişnuite în urma reducerii cantităţii de gaze primite de la Distrigaz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu