Sunt din nou probleme cu apa caldă în București. Sute de blocuri sunt afectate.
În Capitală, sistemul centralizat de distribuţie a apei calde se confruntă în continuare cu avarii la reţele în sectoarele 1, 3, 4 şi 5. Potrivit aplicaţiei Termoalert, sunt afectate în total 240 de blocuri, cele mai multe în sectorul 4, în care apa caldă nu este furnizată de o săptămână. Cel mai apropiat termen de remediere a avariilor este ziua de astăzi, iar cel mai îndepărtat 6 octombrie, relatează Rador.
Compania Municipală Termoenergetica a transmis în urmă cu câteva săptămâni Primăriei Capitalei, dar şi Consiliului General o adresă în care atrage atenţia asupra datoriilor de 800 de milioane de lei pe care PMB le-a acumulat.
Directorul general al companiei, Claudiu Creţu, a declarat că din această datorie, 300 de milioane de lei reprezintă facturi curente.
"Este o adresă care a fost transmisă către Primărie, către ministere, către consilierii generali, astfel încât să atragem atenţia la situaţia financiară critică în care se găseşte Compania Municipală Termoenergetica şi la faptul că este nevoie de soluţii urgente, mai ales că ne apropiem de luna octombrie, când va trebui să dăm drumul la căldură, să reluăm furnizarea de încălzire în oraş. (...) Obligaţia noastră a fost de a informa Consiliul General, pentru că el este acţionarul acestei companii", a precizat Claudiu Creţu.
El a menţionat că primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, caută soluţii pentru această problemă.
"Domnul primar, primăria caută soluţii pentru a se împrumuta, pentru a face rost de finanţare, pentru a plăti aceste datorii", a spus directorul Termoenergetica.
Potrivit acestuia, în cazul în care situaţia nu va fi rezolvată, există riscul intrării în insolvenţă a companiei.
"Există acest risc, dacă nu se plătesc datoriile. Din păcate, există acest risc, da", a subliniat Claudiu Creţu.
La rândul său, consilierul municipal PSD Adrian Vigheciu a făcut referire la adresa transmisă de către Termoenergetica.
"Situaţia de la Termoenergetica a devenit dramatică. Într-o nouă înştiinţare disperată trimisă la Primăria Capitalei, reprezentanţii companiei anunţă practic falimentul şi faptul că Bucureştiul va rămâne fără căldură şi apă caldă la iarnă. Datoriile Termoenergetica depăşesc 800 de milioane de lei, iar datoriile PMB către ei depăşesc 300 de milioane de lei. Dacă primarul general Nicuşor Dan continuă să doarmă pe el sau să se facă că plouă, vom avea cea mai cumplită şi cea mai ruşinoasă iarnă din ultimii 30 de ani", a scris acesta pe Facebook.
Municipalitatea a oprit centrala care furniza apa caldă pentru angajaţi ca să facă economie, a anunţat edilul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
"Ne-am uitat la iluminat pe parcursul nopţii, după orele de program, în acest moment aveam oprită centrala care furniza apă caldă pentru angajaţi şi de asemenea, am transmis instrucţiunile acestea de bun-simţ, oprirea calculatorului după program, tot ce înseamnă economie de energie electrică", a declarat Nicuşor Dan, miercuri, întrebat de jurnalişti la o conferinţă de presă ce măsuri a luat pentru a face economie de curent electric.
El a precizat că aceleaşi instrucţiuni au fost transmise către instituţiile din subordinea Primăriei Capitalei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu