Apă în stare lichidă pe Marte. Descoperire uriaşă a cercetătorilor

Apa pe Marte
Apa pe Marte

Cercetătorii au anunţat, miercuri, identificarea, pe Marte, a unei formaţiuni care pare a fi un lac sărat de mari dimensiuni.

Publicitate

Cercetătorii au anunţat miercuri identificarea, cu ajutorul unui instrument de tip radar aflat pe o sondă spaţială de pe orbita lui Marte, a unei formaţiuni care pare a fi un lac sărat de mari dimensiuni, aflat sub gheaţă şi localizat la polul sudic al Planetei Roşii, un posibil habitat pentru microorganisme, potrivit Reuters. Rezerva de apă pe care au identificat-o, cu un diametru de 20 de kilometri, în forma unui triunghi cu vârfurile rotunjite şi localizată la circa 1,5 kilometri sub gheaţă, reprezintă primul depozit de apă lichidă descoperit pe Marte. 

Întrebarea dacă există un alt loc în afara Terrei care adăposteşte viaţă este una dintre dilemele fundamentale ale ştiinţei, iar noua descoperire oferă indicii tentante, dar nicio dovadă solidă. Apa este considerat un element indispensabil vieţii. Cercetătorii spun că ar putea dura ani întregi pentru a verifica dacă există organisme vii în acest depozit de apă asemănător unui lac subglaciar de pe Terra, probabil cu ajutorul unei misiuni care să poată fora gheaţa pentru a analiza apa de dedesubt. 

Locul de pe Marte cel mai asemănător unui habitat

Este locul de pe Marte cel mai asemănător unui habitat, un loc unde ar putea exista viaţă, spune cercetătorul Roberto Orosei, de la Istituto Nazionale di Astrofisica din Italia, care a condus cercetarea publicată în revista Science. Acest tip de mediu nu este locul unde ţi-ai putea petrece vacanţa sau în care ar putea înota peştii, a adăugat Orosei. Însă şi pe Terra sunt organisme care pot supravieţui şi se pot dezvolta în medii similare. Pe Pământ există microorganisme care pot supravieţui chiar şi în gheaţă. 

Descoperirea a fost făcută cu ajutorul datelor colectate în perioada mai 2012 - decembrie 2015 de un instrument aflat la bordul sondei spaţiale Mars Express, aparţinând ESA. Acest radar transmite impulsuri care traversează suprafaţa planetei Marte şi calotele glaciare. Ne-a luat ani întregi de analiză a datelor şi eforturi pentru a identifica o metodă eficientă care să ne asigure că ceea ce observăm este în mod cert apă lichidă, a spus coautorul studiului, Enrico Flamini, cercetător principal în cadrul Agenţiei Spaţiale Italiene pe perioada studiului. 

Locul descoperit de radar este asemănător lacurilor subglaciare din Antarctica şi Groenlanda. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel