Locuitorii din Alba vor avea apă cu ţârâita.
Furnizarea apei potabile este întreruptă zilnic timp de mai multe ore în două comune din Alba, iar în alte localităţi, inclusiv într-un oraş, sunt probleme din cauza lipsei de presiune, după ce operatorul regional de apă din judeţ a instituit un program de raţionalizare, informează Agerpres.
"Având in vedere temperaturile foarte ridicate din aceste zile şi implicit al consumului mare de apă, SC APA CTTA SA ALBA este nevoită să raţionalizeze apa în mai multe localităţi din judeţ. Resursele din rezervoarele de înmagazinare se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodica a acestora", se arată într-un anunţ publicat joi pe pagina de Facebook a operatorului de apă.
Astfel, în comuna Unirea, furnizarea apei potabile este întreruptă între orele 11.00 şi 15.00, precum şi între 22.00 şi 6.00. În comuna Valea Lungă (Valea Lungă, Lodroman, Lunca), abonaţii nu beneficiază de apă potabilă în timpul nopţii.
De asemenea, din cauza lipsei de presiune vor fi afectate, potrivit anunţului, oraşul Ocna Mures, Războieni, Cisteiu de Mureş, Micoşlaca, Uioara de Sus, Uioara de Jos, Noşlac, Căptălan, cât şi zonele înalte ale localităţilor Cergău şi Roşia de Secaş.
Conducerea societăţii a solicitat populaţiei să folosească apa potabilă "cu responsabilitate, strict pentru consum propriu şi în scop menajer". În caz contrar, există posibilitatea ca programul de raţionalizare sa fie implementat pentru mai mult timp sau chiar să fie sistată furnizarea de apă potabilă, atrage atenţia sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News