Autorităţile din landul german Bavaria au convenit o serie de modalităţi pentru a reduce consumul de energie cu 15% în perioada august - martie, inclusiv prin coborârea termostatului în clădirile publice, pe măsură ce prima economie europeană se pregăteşte pentru noi reduceri ale livrărilor de gaze ruseşti, transmite Reuters.
Măsurile sunt în linie cu propunerea Comisiei Europene privind o reducere cu 15% a consumului de gaze la nivelul întregii Uniuni Europene, propunere care ar putea deveni obligatorie, dacă Rusia va înceta să mai livreze gaze. Germania, care înainte de invadarea Ucrainei se baza pe Rusia pentru mai mult de jumătate din necesarul de gaze, este deosebit de vulnerabilă la o oprire a livrărilor ruseşti şi a înregistrat deja o diminuare semnificativă a aprovizionării.
Potrivit unui program în cinci puncte aprobat marţi de Cabinetul landului Bavaria, clădirile publice vor trebui să fie încălzite la o temperatură de maximum 20 de grade Celsius, iar apa de la baie nu va fi încălzită în timpul iernii. În plus, autorităţile vor opri lumina pe coridoarele clădirilor publice şi la exteriorul lor sau o va ajusta pentru a funcţiona numai în anumite intervale orare.
Călătoriile în interes de afaceri vor trebui evitate sau efectuate numai cu mijloacele de transport în comun iar angajaţilor li se va permite să lucreze de acasă, acolo unde este posibil.
Angajaţii din sectorul public şi tehnicienii care se ocupă de întreţinerea clădirilor vor fi instruiţi cum să diminueze consumul de energie.
Obiectivul tuturor acestor măsuri adoptate în landul Bavaria este acela de a ajuta la umplerea depozitelor de gaze şi a proteja populaţia faţă de riscul unor întreruperi în aprovizionare la iarnă, când consumul atinge momentul de vârf, a precizat Cancelaria landului Bavaria.
'Din păcate, energia se reduce. De acea, Guvernul landului va face economii', a declarat premierul landului Bavaria, Markus Soeder, într-o postare pe Twitter. Soeder a adăugat că Germania are nevoie, în continuare, de idei care să se aplice la nivel naţional pentru a găsi alternative la combustibilii fosili ruseşti.
Luna trecută, Guvernul de la Berlin a dezvăluit un set de măsuri de economisire a energiei, după ce în luna iunie a fost activat cel de-al doilea nivel al planului de urgenţă destinat garantării aprovizionării cu gaze naturale. Planul de urgenţă are trei nivele: alertă, alarmă şi urgenţă.
Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a activat deja primul nivel al planului de urgenţă la începutul lunii martie. Agenţia Internaţională a Energiei a avertizat că Rusia ar putea să oprească complet livrările de gaze spre Europa şi de aceea continentul trebuie să se pregătească pentru acest scenariu, scrie Agerpres.
Guvernul Spaniei a anunţat luni seara limite de temperatură pentru aerul condiţionat şi încălzirea clădirilor, în vederea economiei de energie, transmit Reuters şi dpa.
Sistemele energetice europene se confruntă cu probleme din cauza valului de căldură şi al reducerii importurilor de gaze din Rusia, ca urmare a războiului din Ucraina. Luna trecută, Uniunea Europeană a propus ca fiecare din cele 27 de state membre să îşi reducă cu 15% consumul de gaze, însă Spania a obţinut o derogare şi va încerca să consume cu 7% mai puţin, deşi iniţial se opusese acordului.
Printre restricţiile anunţate de ministrul pentru tranziţia ecologică şi problemele demografice, Teresa Ribera, după şedinţa săptămânală de guvern de luni, se numără setarea termostatelor sistemelor de aer condiţionat şi încălzire la peste 27 de grade vara şi sub 19 grade iarna, în toate clădirile publice, în malluri, restaurante, cinematografe, sediile de firme, hoteluri, gări şi aeroporturi.
Magazinele trebuie să îşi echipeze intrările cu sisteme automate de închidere a uşilor, cel mai târziu până la 30 septembrie.
Iluminatul în birourile nefolosite, în vitrine şi la monumente se va întrerupe la orele 22.
Se vor efectua verificări ale eficienţei energetice a anumitor clădiri.
Măsurile sunt precizate într-un decret regal şi vor fi impuse după o perioadă de tranziţie de o săptămână de la publicarea în Monitorul Oficial, urmând să rămână în vigoare până la 1 noiembrie 2023.
Ribera a afirmat că este vorba doar de un prim pachet necesar într-o "situaţie critică". Ea a adăugat că Europa are nevoie de ajutorul Spaniei şi că "e timpul pentru solidaritate".
Reprezentanta guvernului de la Madrid a cerut totodată firmelor private să recurgă mai mult la telemuncă.
Reuters reaminteşte că premierul spaniol Pedro Sanchez a propus săptămâna trecută şi renunţarea la cravate, ca o primă modalitate de a face economii la aerul condiţionat. Vezi știrea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu