Apar probleme la ochi după Covid-19

Apar probleme la ochi după Covid-19
Apar probleme la ochi după Covid-19

Examinările prin rezonanță magnetică (RMN) au detectat anomalii semnificative la nivelul ochilor unor pacienți cu cazuri severe de Covid-19, potrivit unui articol publicat marți în revista Radiology. 

Coronavirusul atacă, în principal, plămânii, dar dovezile arată că pot apărea și anomalii oculare, cum ar fi conjunctivita și retinopatia care pot duce la pierderea vederii.

Societatea Franceză de Neuroradiologie a efectuat un studiu cu 129 de pacienți care au avut Covid-19 sever, supunându-i examenelor RMN pentru a determina natura și frecvența acestor anomalii oculare.

Nouă dintre pacienți, echivalentul a 7%, au prezentat anomalii în globul ocular, iar examinările RMN au găsit unul sau mai mulți noduli în polul posterior al globului ocular. Opt dintre cei nouă pacienți au petrecut timp îndelungat în unitatea de terapie intensivă din cauza coronavirusului.

Toți cei nouă pacienți aveau noduli în regiunea maculară, zona din spatele ochiului în care operează vederea centrală, iar opt dintre ei aveau acești noduli în ambii ochi.

Cercetătorii au remarcat că mecanismele care duc la formarea acestor noduli sunt necunoscute, deși cred că ar putea fi legate de inflamația cauzată de virus.


Un alt factor ar putea fi drenajul inadecvat al venelor din ochi, o problemă care a fost găsită la pacienții care petrec timp la terapie intensivă cu fața în jos sau intubați. Șapte dintre pacienții care au prezentat anomalii oculare au petrecut perioade lungi în această poziție.



Covid-19 are mai multe consecințe la persoanele cu alte patologii



Acest studiu susține, de asemenea, că probleme la ochi apar, mai degrabă, în cazul oamenilor care au și alte patalogii. Dintre cei nouă pacienți la care s-au găsit nodulii oculari, doi aveau diabet, șase erau obezi și doi aveau tensiune arterială crescută.

Rezultatele acestui studiu indică faptul că examinarea oculară a tuturor pacienților cu coronavirus sever ar trebui luată în considerare pentru noduli, scrie 20min.es.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel