Aparatul dentar este o modalitate eficientă de a interveni atât asupra aspectului estetic al danturii, prin repararea malpoziționării și realizarea unei alinieri perfecte, dar și asupra celui funcțional, prin remedierea malocluiziei, adică a mușcăturii.
Beneficiile purtării aparatului dentar sunt numeroase și au implicații directe asupra sănătății generale, pe lângă aspectul estetic.
Astfel, aparatul dentar poate ajuta:
- ca dinții să fie mai ușor de curățat
- prevenirea cariilor și a bolilor gingivale
- corectarea tulburării articulației temporomandibulare
- restabilirea funcțiilor corespunzătoare, cum ar fi mestecatul și vorbirea.
Dacă în urmă cu mulți ani doar copii erau printre beneficiarii aparatului dentar, cu toate implicațiile psihoemoționale ”la pachet”, deoarece erau priviți diferit de ceilalți copii, de ceva vreme chiar și adulții au început să apeleze la aparatele dentare, conștienți fiind de beneficiile pe care le aduce o dantură aliniată corespunzător.
Aparatele dentare pentru copii, indicații
În ceea îi privește pe cei mici, dr. Anca Mantu, medic stomatolog cu practică în pedodonție, afirmă că indicarea modelului de aparat dentar vine în funcție de problema copilului.
”Avem aparate mobile care sunt ca un fel de proteze și au o secțiune transversală pe mijlocul acestora, iar lunar se modifică distanța dintre cele două părți ale plăcii, ca să distanțeze dinții superiori și să îi alinieze. Acesta este recomandat copiilor în creștere, cu dentiție mixtă, adică pe la vârsta de 6-7 ani”, a declarat dr. Anca Mantu, medic stomatolog, în exclusivitate pentru DC Medical.
De asemenea, există și aparatele dentare fixe, cu brackeți fixați pe dinți și cu sârme, care rămân pe toată perioada pe dinți și care sunt recomandate în special copiilor mai mari, care au dinții definitivi. Potrivit medicului, în ambele cazuri este nevoie de o igienă orală și de un control periodic, dar și de identificarea originii problemei care duce la necesitatea utilizării aparatului dentar.
”De exemplu, poate nu este indicat să porți un aparat, poate este indicat să porți un alt dispozitiv necesar pentru a ghida înghițirea copilului, să alinieze dinții pentru că mușcă greșit, pentru a corecta respirația când el trebuie să aibă respirație nazală.
Sunt copii care s-au obișnuit să respire pe guriță, fie că au probleme cu polipii, fie că nu. Și trebuie ajutați, prin diferite aparate”, a mai spus medicul.
Citește mai departe pe dcmedical.ro>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu