Apare o aplicație cu informații complete individuale despre pensii.
Este vorba despre o aplicaţie dezvoltată la Ministerul Muncii. Salariații vor avea, direct din aplicație, date privitoare la pensii. Aceasta urmează să fie utilizabilă la începutul anului viitor.
"Prin interconectarea hub-ului de la Ministerul Muncii, care e avansat ca şi aplicare tehnică în ultimele luni de zile, el va fi integrat cu această aplicaţie unică a statului, cu punctul unic de contact. În această formă, (...) oamenii vor putea să-şi trimită şi solicitările pentru pensionare, vor putea să vadă cu cât au contribuit, vor putea să vadă cu cât mai trebuie să contribuie pentru a ieşi la pensie, când vor ieşi la termen, care este penalitatea în cazul în care o să opteze să iasă anticipat la pensie. Toate aceste informaţii vor fi într-o singură poartă digitală, ca să zic aşa, în care ei vor putea să se logheze cu ROeID sau prin date biometrice aşa cum facem la telefon sau printr-un user sau parolă pe care-l setează fiecare om în parte", a explicat ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, conform Agerpres.
”Noi acum lucrăm la aplicaţia unică, am semnat contractul de lucrări în luna iunie a acestui an, durata contractului este de 16 luni. Din discuţiile cu compania, o să avem un modul de bază până la finalul acestui an prin care primele servicii o să le putem migra acolo. Deci, termenul de livrare final este luna septembrie 2025, dar avem agrement-ul că o să începem să furnizăm aceste servicii de la finalul anului 2024, începutul anului 2025”, a afirmat ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu