EXCLUSIV  Apariţii editoriale care vă vor captiva

„Mâţa Vinerii”, un nou roman de Doina Ruști, la Polirom

Istorie și vrăjitorie în Bucureștiul fanariot. 1798 – anul în care s-au amestecat bonapartiștii și pazvangiii, iar în București a apărut din senin Mâța Vinerii.

Editura Polirom a publicat în această săptămînă un nou roman semnat de Doina Ruști, una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane: Mâța Vinerii, în colecția „Fiction Ltd.”. 

București, 1798. Bucătăria ocultă a Bucureștiului într-un roman situat în continuarea Manuscrisului fanariot. Cărăbușii prăjiți, crumilla cum animis, plăcintele de trandafiri, elixirele de iubire sau lichiorul formicosus sunt numai câteva dintre mixturile vrăjite care conduc firele unei narațiuni cu final amplu. 

„Noua carte a Doinei Ruşti are toate datele unei poveşti captivante: foarte multă fantezie, un fir epic împletit cu mâna sigură a unui povestitor care ştie cum să te ademenească, o atmosferă atât de puternică, încît te urmăreşte multă vreme după ce ai închis cartea şi, nu în ultimul rînd, un subtext ce te trimite spre tainele Lumii şi ale Literaturii. Derulându-şi întâmplările – la limita dintre magic şi fantastic – în decorul unui Bucureşti pitoresc din preajma anului 1800 (luat ca pretext, de fapt, pentru o naraţiune ce transcende datele unui cadru istoric documentabil), Mâţa Vinerii trasează, ca prin vis, limitele unui univers ficţional în care se amestecă, în doze potrivite, ca în alambicul unui alchimist, substanţele înşelătoare ale realului şi acelea, atît de pregnante, ale unei irealităţi (sau suprarealităţi), ce irump în plin cotidian. Negustori, vrăjitori, spiritişti, bucătari de la Curtea Domnească, îndrăgostiţi, domnişoare cu ifose, ambasadori de pe diferite meleaguri, arnăuţi, funcţionari ai Înaltei Porţi, domni maziliţi şi domni proaspăt înscăunaţi, uneltitori de tot felul, revoluţionari, bonapartişti, scamatori şi trimişi ai lui Sator populează spaţiul carnavalesc al acestui roman fantast, cu subterane ce conduc până departe, spre lumi abia bănuite”, afirmă Bianca Burţa-Cernat.

„Scriitura Doinei Ruşti are calităţi literare excepţionale”, scrie Antonio J. Ubero, în La Opinión de Murcia.

„Romanele Doinei Ruşti au consistenţă, mister şi final neaşteptat”, se poate citi în Stato Quotidiano.

Doina Ruşti este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în numeroase limbi, invitată la târguri şi evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă. Dintre acestea, amintim Zogru (2006, 2013), Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR, şi Lizoanca la 11 ani (2009, în pregătire la Polirom cu titlul Lizoanca), recompensat cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. 

Bestsellerul Manuscrisul fanariot (2015, 2016) a deschis seria ficţiunii istorice, în care se înscrie şi Mâţa Vinerii.

Cărturești Carusel va găzdui joi, 9 martie, începînd cu ora 19.00, un eveniment dedicat cărții, un experiment de lectură cu autoarea și invitații săi: Marius Constantinescu, Ovidiu Șimonca și Hauxlographe (Bogdana Dima – saxofon, voce, Dan – electronice; Cristian Fierbințeanu – bass, voce).  

De asemenea, autoarea va avea întâlniri cu cititorii în orașe precum Sibiu, Brașov, Cluj, Oradea, Timișoara, Galați, Brăila, Iași, Suceava. 

“Vine iarna. De ce trebuie opriţi Vladimir Putin şi inamicii lumii libere”

Copilul teribil al șahului din anii ’80, Garry Kasparov, a scris această carte în maniera spectaculoasă în care devenea la 22 de ani cel mai tânăr campion mondial din istoria sportului minții: atacând frontal și în viteză. În meciul de acum, adversarul său este unul extrem de puternic, care acționează cu mult sânge rece pe tabla de șah a geopoliticii: Vladimir Putin. 

„Kronika“ este colecția în care umanitatea este reconstruită prin cărți care ne ajută să pătrundem în culisele celor mai interesante evenimente politice, sociale sau financiare de ieri şi de astăzi.

Ascensiunea lui Vladimir Putin – fost locotenent-colonel KGB – până la funcția de președinte, în 1999, a fost un semnal puternic că Rusia se îndepărtează de democrație. În timp ce America și celelalte puteri de frunte ale lumii au continuat să îl trateze cu mănuși, Putin s-a transformat nu doar într-un dictator, ci a devenit o amenințare internațională. Cu resursele sale vaste și cu arsenalul nuclear, Putin se află în centrul unui asalt la nivel mondial asupra libertății politice și asupra ordinii lumii moderne. 

Pentru Garry Kasparov, nimic din toate acestea nu este nou. Este un critic vocal al lui Putin de mai bine de un deceniu, după ce a condus opoziția prodemocrație la alegerile prezidențiale măsluite din 2008. Anii în care a fost martorul îndeplinirii profețiilor sale de Casandră despre intențiile lui Putin l-au făcut pe Kasparov să înțeleagă un adevăr amar: Rusia lui Putin, ca și ISIS sau al-Qaeda, se definește doar prin opoziție cu țările libere ale lumii. Pe măsură ce Putin a devenit tot mai puternic, amenințarea pe care o constituie s-a transformat din locală în regională și, în cele din urmă, în globală.

În această carte, Kasparov ne arată că prăbușirea Uniunii Sovietice nu a fost un punct final, ci doar o schimbare de anotimp, Războiul Rece topindu-se într-un soi de primăvară. Dar acum, după ani de zile de complăcere și proastă judecată, iarna ne amenință din nou. Vine iarna! ni-l dezvăluie pe Putin așa cum este el, de fapt: un pericol potențial care se ascunde chiar sub ochii noștri.

În viziunea lui Garry Kasparov, un autocrat se oprește numai dacă este oprit la timp. 

„Faptul că îi dai unui dictator tot ce vrea nu-l împiedică să vrea mai mult, ci doar îl convinge că nu ești îndeajuns de puternic să-l împiedici să-și însușească obiectul dorinței sale”, spune autorul. 

Din această perspectivă, Occidentul a fost un învingător care n-a știut să gestioneze succesul: s-a relaxat nepermis de mult după triumful, perceput a fi definitiv, al democrației asupra comunismului și a abordat greșit deceniile care au urmat, iluzionându-se că lucrurile vor merge de la sine în direcția bună. Kasparov insistă asupra unei paralele istorice interesante, amintindu-ne că „Hitler nu a atacat Polonia în 1939 fiindcă Aliații s-au ridicat în apărarea Cehoslovaciei, ci tocmai fiindcă nu au făcut-o”. Când lumea liberă nu este dispusă să mai lupte pentru apărarea valorilor sale definitorii, viitorul acesteia este amenințat. 

„Este mereu important să-l citim pe Garry Kasparov, care ne-a avertizat de pericolele putinismului înaintea multor altora. Este unul dintre acei oameni rari: un democrat rus care se gândește realist la țara sa, dar rămâne plin de speranță pentru viitor”, scrie Anne Applebaum, autoarea volumului Cortina de Fier, laureată cu Premiul Pulitzer 

Cartea lui Garry Kasparov, dedicată „memoriei lui Boris Nemțov și fiecărei persoane care luptă pentru libertate și democrație așa cum el a făcut-o în fiecare zi”, constituie un semnal de alarmă pentru lumea liberă, ai cărei conducători și lideri de opinie ar trebui să ia aminte la apelul lucid, dar totodată disperat, al autorului pentru o nouă abordare a politicii față de regimul lui Putin, care să fie bazată în mai mare măsură pe promovarea unor principii. Dar pentru ca această schimbare de atitudine să fie posibilă este strict necesară „o gândire care să meargă mai departe de următorul sondaj de opinie, de următorul raport trimestrial și de următoarele alegeri”!

“Crizele de după criză. O lume fără busolă şi fără hegemon”

După prăbuşirea pe care a reprezentat-o criza, după anii de evoluţie economică lentă care i-au urmat, dezvoltarea va deveni obiectivul detaşat al perioadei care vine. Globalizarea poate construi o serie de premise ale dezvoltării, dar nu poate asigura şi dezvoltarea propriu-zisă. Corporaţiile? Corporaţiile vin şi pleacă. Ele pot crea „insule“ ale dezvoltării; problema este cine reuneşte toate aceste „insule“, cine construieşte perspectiva? Să nu ne amăgim! Avem de-a face cu o adevărată mutaţie. Dezvoltarea va reprezenta principala unitate de măsură a unei bune guvernări şi va da seamă de vrednicia statului. Stat–dezvoltare este noul tandem care va domina viaţa şi relaţiile internaţionale ale lumii. Criza recentă a avut un impact masiv asupra relaţiilor şi ordinii internaţionale. Globul pare că a intrat în trepidaţii, iar „indisciplina geopolitică“ este caracteristica noii vieţi planetare. Parcă nimeni nu mai este mulţumit cu situaţia actuală şi toată lumea ar dori să înceapă o „nouă partidă de şah geopolitic“. La nivelul actorilor globali importanţi, nimeni nu este prea puternic pentru a domina şi nimeni nu este prea slab pentru a se lăsa dominat. 

Cartea vine în prelungirea ideatică a lucrărilor recente ale prof. Paul Dobrescu –  Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2013), distinsă cu Premiul Henri H. Stahl al Academiei Române, și Lumea cu două viteze. Puterile emergente și țările dezvoltate (2013). Cu o vastă experiență în studierea tendințelor contemporane, precum evoluția globalizării, ridicarea lumii emergente și reașezarea puterilor globale, autorul dedică acest volum conceptului de dezvoltare – națională, regională și globală – într-un context dominat de multiplicitatea situațiilor de criză.  Sunt analizate, succesiv: statutul instabil al lumii dezvoltate, noul rol al lumii emergente ca jucător legitim pe scena globală și strategia geopolitică și economică din zona euroasiatică în plină dezvoltare.

Noua realitate la care statele dezvoltate trebuie să se adapteze este una în care starea economiei globale va fi conectată mai mult cu evoluția lumii emergente, decât cu cea a Occidentului. Astfel, ascensiunea emergenților repune pe tapet nevoia imperativă de dezvoltare, nevoie pe care tigrii asiatici reușesc în prezent să o transpună la nivel strategic mult mai bine decât statele lumii dezvoltate. 

”În Asia, dezvoltarea a devenit un crez; în Europa, nu dezvoltarea a primat, ci abordările de tip politic. […] Europa nu a elaborat propria definiție a globalizării, nu a identificat un loc pentru ea însăși în procesul care urma să antreneze tot globul. Ea a fost surprinsă de globalizare, cum a fost surprinsă de criza care a urmat”. 

Spre deosebire de Europa, statele asiatice au reușit să domine și să folosească în avantajul lor niște tendințe implacabile asociate globalizării. Preocupată de propria ascensiune, China nu a neglijat bunăstarea vecinilor săi mai slabi. Prin crearea unor lanțuri de producție care depășesc granițele statale, China le-a pregătit acestora traseul potrivit de dezvoltare în cadrul unei uzine regionale perfect funcționale: ”Factory Asia”, bazată pe specializare și creșterea competitivității. 

În acest context, se prefigurează o ”încuscrire” între lumea dezvoltată și cea emergentă. Cele două nu evoluează izolat și distinct. Din contră, concluzionează autorul, relațiile privilegiate dintre țările dezvoltate și țările emergente tind să devină o dominantă a epocii. Pentru a nu deveni ”din ce în ce mai mică”, Europa ar trebui să exploateze capacitatea sa de a se cupla și coopera cu regiunile sau țările aflate în ascensiune economică.

Paul Dobrescu este profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, București. De-a lungul carierei sale academice, a fost preocupat să descifreze procese definitorii ale lumii contemporane, cum ar fi evoluția globalizării, ridicarea lumii emergente, reaşezarea puterilor globale. A publicat numeroase lucrări de geopolitică, sociologie politică şi comunicare, între care amintim: Mass media, puterea fără contraputere (2002, în colaborare), Geopolitica (2003), Istoria comunicării (2007, în colaborare), Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane (2010), Un deceniu cât un secol. Secolul lumii emergente (2013), Lumea cu două viteze. Puterile emergente şi ţările dezvoltate (2013), La ruse de la mondialisation (L’Harmattan, 2015). 

“Roşcovanul”

Romanul, tradus în premieră în limba română, este inclus de Modern Library printre cele mai bune 100 de romane ale secolului XX, şi s-a vândut în peste 45 de milioane de exemplare în întreaga lume. 

Iresponsabil, nespălat, fermecător şi fără un ban în buzunar, Sebastian Dangerfield, student la Drept la Colegiul Trinity, irlandez american cu accent englezesc, naufragiat în Dublin şi visând la dolari şi femei uşoare, veşnic client al caselor de amanet, cutreieră puburile, murmurând ispite amăgitoare la urechea oricărei fete dispuse să-l asculte, într-o căutare delirantă a libertăţii, bogăţiei şi recunoaşterii care simte că i se cuvin. Liric şi licenţios, convingător, mişcător şi extrem de amuzant, Roscovanul, de J.P. Donleavy este o carte de un geniu comic autentic.  

„Cred că va mai trece multă vreme până să-mi pice în mână o carte care să se apropie măcar de măiestria Roşcovanului. Şi, când asta se va întâmpla, cel mai probabil va fi tot o carte a domnului Donleavy”, afirmă Dorothy Parker, în Esquire. 

Dangerfield este american, dar se adaptează perfect realităților din Irlanda, pasionat fiind de traiul boem, la limita inferioară a sărăciei. Pentru eroul cărții, Irlanda se dorea a fi o schimbare în bine, dar el nu face aici decât să se afunde în datorii, în alcoolism și nepăsare.

Sebastian avea toate șansele să reușească, pentru că nu este nici prost și nici delăsător, cel puțin în faza inițială: student la drept la o universitate celebră, având o familie închegată și mergând pe calea dreaptă, ar fi reușit. Numai că, la fiecare pas al povestirii, ceea ce îi aduce pieirea nu pare a fi neapărat comportamentul său, ci țara în care ajunge. Irlanda este o țară a deznădejdii, unde alcoolismul prosperă, unde femeile ușoare se pot găsi la orice pas, unde un american chipeș și isteț poate avea succes doar prin simpla rostire a numelui și a originii sale.

Autorul are un stil repezit, cu fraze scurte și cu o trecere rapidă, aproape fără noimă, de la un subiect la altul. J.P. Donleavy caricaturizează la fiecare pas țara sa de adopție, Irlanda, căreia numai idealiștii și cei care și-au pierdut simțul critic îi observă numai lucrurile frumoase. Prin faze scurte, pline de umor, autorul american caută nu numai frumusețea și boemia străzilor din Dublin, ci descoperă trăsături naționale, pe care numai un om care trăiește acolo, nu ca turist, ci în calitate de locuitor, fie el și vremelnic, le poate înțelege și aduce în fața publicului. Irlanda nu este tărâmul făgăduinței nici pentru Dangerfield, nici pentru locuitorii ei. Iată câteva mostre de umor pseudo-irlandez. 

 “– Când e gata, Dangerfield, o să mâncăm pui à la Balscaddoon. Ştii, casa asta îţi dă fiori când se întunecă. Dar încă nu aud nimic, în afară de mare. 

 – Aşteaptă. 

 – Eh, fantomele n-or să mă deranjeze când am burta plină şi cu atât mai puţin dacă aş avea o viaţă sexuală împlinită. Ştii, la Harvard am pus în sfârşit mâna pe Constance Kelly. O fată care m-a ţinut pe jar doi ani, până să aflu eu ce escroace sunt americancele şi să scap de ea. Dar nu înţeleg. N-am ajuns niciodată la prăjitură. Făcea orice, numai înăuntru nu mă lăsa. Aştepta să se pricopsească pe Beacon Hill. Eu aş fi luat-o de nevastă, dar n-a vrut să ajungă la baza scării sociale cu mine. Unul din clasa ei. Isuse, are dreptate. Dar ştii ce-am de gând să fac? Când mă întorc în America, când sunt bine garnisit cu biştari, cu costume de pe Savile Row, pipa neagră din rădăcină de măceş, un M.G. cu şofer şi cu accentul meu englezesc de zile mari, opresc la o casă din suburbii unde s-a măritat cu un irlandez, refuzată de toţi bostonienii bătrâni, şi-mi las omul la volan. O iau pe poteca din faţă, dau jucăriile copilului din drum cu bastonul şi bat de câteva ori nerăbdător la uşă. Iese. O pată de făină pe obraz şi duhoare de varză fiartă din bucătărie. O privesc cu o mirare şocată. Îmi revin uşor şi, cu cel mai ales accent al meu, servit cu o rezonanţă devastatoare, zic Constance… ai ajuns… exact cum mă gândeam eu. Apoi mă răsucesc pe călcâie, o las să-mi studieze costumul, mai dau o jucărie din drum cu bastonul şi plec în trombă. 

Dangerfield legănându-se în scaunul balansoar verde cu o bălăbăneală veselă, scuturând din cap într-o sută de încuviinţări. O’Keefe, proţăpit pe picioare pe plăcile roşii de gresie de pe podeaua bucătăriei, agitând o furculiţă, cu ochiul sănătos lucindu-i în cap, fără doar şi poate un irlandez smintit. Poate alunecă pe-o jucărie din acelea şi-şi rupe noada”.

“Eu, Dracula şi John Lennon”

Editura Humanitas vă aşteaptă la Libraria Humanitas de la Cişmigiu marţi, 28 februarie, la ora 19:00, la lansarea volumului Eu, Dracula şi John Lennon.

Povestirile unui trăitor şi uluit observator în Romania comunistă şi în mirificul Occident de Jan Cornelius, apărut în colecţia Memorii/Jurnale.

La eveniment vor participa, alături de autor, Mircea Cărtărescu, Denisa Comănescu şi Radu Paraschivescu.

Recompunând traseul biografic al autorului într-o suită de 51 de anecdote, cartea are în centru spectacolul lumii – hilar, plin de surprize, adesea absurd. După ce îşi petrece copilăria şi o bună parte a tinereţii în Banatul natal, Jan Cornelius fuge în 1977 în Germania. Viaţa cotidiană în comunismul românesc, în capitalismul occidental şi apoi în societatea globală de azi ne este prezentată prin filtrul unui narator ale cărui vervă satirică şi haz burlesc înseninează chiar şi momentele de tristeţe. 

Primită călduros de critică la apariţia ediţiei germane din 2013, cartea poate fi citită ca autobiografie ficţionalizată, ca roman picaresc modern sau ca istorisire umoristică a vremurilor recente. 

„Pe Jan Cornelius îl ştiam ca pe unul dintre cei mai înzestraţi traducători de literatură. Când i-am citit cartea, am descoperit cu plăcere un autor melancolic şi totodată plin de umor, care se apleacă asupra peisajului românesc cu atenţie şi tandreţe, dar şi cu luciditatea şi spiritul critic ale unui adevărat scriitor”,  mărturiseşte Andrei Pleşu.

„Cornelius este un elev al lui Eugen Ionescu şi Hrabal, ba mai mult de-atât: al lui Hasek. Dupa cum se ştie, acesta din urmă a fost părintele bravului soldat Svejk. Se vorbeşte în carte şi despre lucruri amare: psihiatrie, Securitate… În cele din urmă, reţeta lui Cornelius împotriva fundăturilor şi a dictatorilor este călăritul fără cal. Clovnescul. Asta ajută, atât în Est, cât şi în Vest”, scrie Berliner Zeitung.

Jan Cornelius, scriitor de limba germană originar din România, traducător şi publicist, s-a născut în 1950 la Reşiţa. A studiat franceza şi engleza la universităţile din Timişoara, Düsseldorf şi Stirling (Scoţia). După ce a părăsit România în 1977, s-a stabilit la Düsseldorf, unde a lucrat câţiva ani ca profesor de liceu. A publicat în Germania numeroase cărţi de proză satirică, volume pentru copii, poezii, eseuri despre literatura modernă. A colaborat la reviste satirice germane şi elveţiene şi a scris comentarii despre cultura modernă şi piese radiofonice pentru posturile de radio naţionale din Germania şi Elveţia. În România, a publicat comentarii despre literatură în Observator cultural, Dilema veche şi România literară.  

A tradus în limba germană şi a prezentat în lecturi publice diverşi scriitori români contemporani, printre aceştia numarându-se Dan Lungu şi Matei Vişniec. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News