Zeci de polițiști au fost mobilizați la Suceava după ce o femeie a sunat la 112 și a anunțat că este sechestrată și violată. Totul s-a dovedit a fi o alarmă falsă.
Procurorii suceveni au deschis dosar în cazul unei femei care a sunat la 112, joi, sesizând că ar fi fost sechestrată şi violată, dar ulterior apelul s-a dovedit a fi o farsă.
Într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc se arată că joi, la ora 5,37, o persoană de sex feminin care şi-a dat numele M. M. a sesizat printr-un apel la 112, efectuat de pe un număr de telefon mobil, că în dimineaţa aceleiaşi zile a fost luată cu forţa din comuna Izvoarele Sucevei şi urcată într-o maşină de teren de culoare neagră, marca Toyota, de către o persoană care ar avea numele C. D., iar la momentul efectuării apelului se află într-un beci în satul B. din comuna menţionată, unde este sechestrată şi violată.
Ulterior, apelanta a precizat ca a fost legată la ochi când a fost luată cu forţa şi nu ştie cine este persoana care a răpit-o.
La ora 8,15 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc un dosar penal în care s-au început cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de "lipsire de libertate" şi viol.
În urma activităţilor specifice desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, cu sprijinul celor de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Suceava şi al Poliţiei Oraşului Vicovul de Sus, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, la ora 9,40 a fost identificat atât imobilul din care a fost efectuat apelul la 112, cât şi deţinătorul postului telefonic de pe care s-a efectuat apelul.
Din primele verificări efectuate a rezultat că faptele reclamate prin apelul de urgenţă nu există, în cauză fiind vorba de o farsă.
Proprietarul numărului de telefon, Z. V. a arătat faptul că pe 28 august, cu ocazia sărbătorii de Sfânta Maria pe rit vechi, a consumat împreună cu mai multe persoane băuturi alcoolice, la domiciliul său, iar în jurul orelor 5,00 au vrut să facă o farsă pentru a vedea în cât timp se va prezenta poliţia la domiciliul lor.
Apelul a fost efectuat de către concubina acestuia, H. M., care s-a prezentat ca fiind M. M., iar după ce a discutat cu ofiţerul de serviciu de la IPJ Suceava a închis telefonul, ulterior neputându-se lua legătura cu aceasta.
Pentru soluţionarea cauzei şi pentru înlăturarea posibilei stări de pericol semnalate au fost mobilizaţi 25 de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Serviciului de Investigaţii Criminale şi Poliţiei Oraşului Vicovul de Sus, precum şi un număr de şapte poliţişti de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei.
În cauză urmează ca persoana care a efectuat apelul la 112 să fie sancţionată contravenţional, iar după definitivarea cercetărilor în dosarul penal să fie dispusă o soluţie procedurală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu