Apele Române cheltuie 65 milioane de euro pentru a evita viiturile în bazinul hidrografic Someş-Tisa

Viitura
Viitura

Apele Române are în derulare două proiecte care vizează măsuri suplimentare de atenuare a viiturilor în bazinul hidrografic Someş-Tisa în valoare de peste 65 milioane de euro.

În prezent, Administraţia Naţională "Apele Române" are în promovare la Ministerul Fondurilor Europene două proiecte de apărare împotriva inundaţiilor în bazinul hidrografic Someş-Tisa în valoare de peste 65 milioane de euro propuse spre finanţare europeană, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, axa prioritară 5..

Este vorba despre proiectele: ,,Mărirea gradului de siguranţă a Acumulării Colibiţa, judeţul Bistriţa-Năsăud", în valoare estimată de 21,28 milioane de euro şi "Creşterea capacităţii de atenuare a acumulării Călineşti şi de tranzitare a debitelor de viitură până la frontiera cu republica Ungară, judeţul Satu Mare", în valoare estimată de 44,1 milioane de euro.

Cele două proiecte reprezintă 15% din valoarea celor 16 proiecte de apărare împotriva inundaţiilor în valoare totală de 426 milioane de euro



”Evoluţia schimbărilor climatice obligă naţiunile să adopte noi politici şi proiecte de anvergură menite să ofere noi spaţii pentru atenuarea viiturilor şi noi spaţii pentru natură. Astfel, măsurile de punere în siguranţă a barajului Călineşti sunt corelate cu măsuri "verzi", prietenoase cu mediul, cum ar fi realizarea polderului Dimoşag, crearea a 8 zone umede, relocări de diguri, împăduriri în bazinele de recepţie ale râului Tur şi ale afluenţilor, renaturări, prin aplicarea principiului european "mai mult spaţiu pentru râuri". În plus, cele două proiecte includ informaţii reactualizate cu privire la evoluţia factorilor hidrometeorologici, climatici, de mediu, care caracterizează fiecare amplasament. De asemenea, presupun integrarea efectelor schimbărilor climatice în modelele hidrologice şi hidraulice, care fundamentează soluţiile tehnice propuse iniţial.

Soluţiile propuse nu trebuie văzute disparat, ci integrate într-o viziune de ansamblu în care toate autorităţile responsabile trebuie să colaboreze şi să-şi coreleze proiectele tehnice propuse. De exemplu, "îndepărtarea digurilor de malurile apelor înseamnă ca România să fie dispusă să cedeze mai mult spaţiu pentru râuri prin relocarea digurilor la distanţe mai mari de râu. În acest fel, este favorizată creşterea biodiversităţii, îmbunătăţirea condiţiilor de mediu pentru zonele aflate în vecinătatea râurilor şi transformarea lor în coridoare verzi", a declarat ERVIN MOLNAR, directorul general al Administraţiei Naţionale "Apele Române".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel