APIA a făcut un anunț important cu privire la mașinile noi vândute în România.
Numărul autovehiculelor noi vândute în România, în primele nouă luni ale anului, a atins un volum de 134.831 de unităţi, în creştere cu 20,2%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, în timp ce la capitolul maşinilor second hand s-a înregistrat o scădere de 8,3% în intervalul de referinţă, până la 346.918 de exemplare.
Un segment distinct a fost cel al autovehiculelor electrice şi hibrid, despre care specialiştii afirmă faptul că România va înregistra, în acest an, cea mai mare creştere procentuală din Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte achiziţiile.
Topul pe mărci
Potrivit sursei citate, la nivel general, livrările de autovehicule noi au ajuns, în primele nouă luni, la 134.831 de unităţi, în creştere cu 20,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, din care 113.727 autoturisme (+22,3%) şi 21.104 autovehicule comerciale (+9,7%). Topul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de Dacia, cu 38.211 unităţi, urmată de Volkswagen (12.458), Ford (10.222), Renault (10.184) şi Skoda (9.923).
La autoturisme, ierarhia mărcilor are pe primul loc tot Dacia, cu 35.781 unităţi (31,5% cotă de piaţă), urmată de Volkswagen (11.191 unităţi şi 9,8% cotă), Skoda (9.923 unităţi, 8,7% din total piaţă), Renault (8.681 unităţi, 7,6% cotă de piaţă) şi Ford (6.948 unităţi, 6,1% cotă). Pe modele, cu cele 14.361 de unităţi vândute, Dacia Logan continuă să fie cel mai bine vândut, în intervalul ianuarie - septembrie, acesta fiind urmat de Dacia Duster, cu 8.868 unităţi, Dacia Sandero (7.781), Renault Clio (4.050) şi Skoda Octavia (3.906).
Creștere a numărului de cumpărători persoane fizice
În funcţie de tipul de combustibil, autoturismele cu motoare pe benzină continuă să fie majoritare, ajungând, după primele nouă luni din 2018, la o pondere de 60,6% din total, semnificativ mai mare (9,5 pp) faţă de ponderea pe care o aveau după aceeaşi perioadă din 2017, respectiv 51,1%. Din primele cele mai vândute 10 mărci sau modele, şase mărci, respectiv opt modele au o pondere a vânzărilor cu motorizări pe benzină peste această medie (60,6%).
Datele APIA arată, totodată, că, luna septembrie a acestui an consemnează un volum al livrărilor de 15.738 de unităţi (cea mai bună lună septembrie din ultimii 10 ani), cu 7,7% mai mult decât în luna similară a anului anterior. În continuare, în România, achiziţiile de autovehicule sunt realizate, în principal, de persoanele juridice, care acoperă 63% din totalul achiziţiilor de autoturisme înregistrate în intervalul analizat. Pe de altă parte, numărul de autoturisme achiziţionate de persoanele fizice (42.127 unităţi) este cu circa 29,3% mai mare decât cel aferent perioadei similare de anul trecut (32.583 unităţi).
Care sunt culorile preferate
În ceea ce priveşte culorile preferate, alb şi gri domină în continuare cererea, acestea înregistrând o pondere de 28,5%, respectiv 23,6% din totalul preferinţelor. Urmează albastru, cu o cotă 16,9%, şi negru, cu 9,8%.
De asemenea, în funcţie de ţara de provenienţă a autoturismelor, situaţia se prezintă astfel: din România 30,8%, Germania 19,8%, Cehia 10,6%, Turcia 8,2% şi Spania 7,6%. În acest context, autoturismele din producţia autohtonă au înregistrat, în anul 2018, o creştere de 35,3%, comparativ cu anul anterior, în timp ce, maşinile din import au consemnat un salt de doar 17,3%.
Creștere ușoară în zona autoturismelor verzi
La capitolul autoturisme 'verzi' (electrice şi hibride), ponderea vânzărilor în totalul raportat la nivel naţional este de 2,6%, superioară celei de anul trecut, când aceasta se situa la 1,9%.
"Chiar dacă volumele sunt încă destul de mici (dacă ne raportăm la celelalte categorii de combustibili), creşterea înregistrată în acest an pe segmentul celor electrice (full şi plug-in) este una semnificativă, de 165,6% (648 unităţi în 2018 faţă de doar 244 unităţi, în 2017 adică, de circa 2,5 ori mai multe comparativ cu 2017), în timp ce, pentru cele hibride, se înregistrează o creştere ceva mai modestă (+47,6%), dar pe un volum mult superior (2.274 unităţi în 2018, faţă de 1.541 unităţi în 2017). Aceste date demonstrează, în mod elocvent, interesul tot mai mare al persoanelor juridice şi fizice din România pentru această categorie de autoturisme, care, susţinute corespunzător (inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii de încărcare), au devenit tot mai prezente în trafic, contribuind, astfel, la reducerea nivelului de poluare din marile oraşe. Susţinerea de care se bucură în ţara noastră autovehiculele electrice face ca România să înregistreze în acest an cea mai mare creştere procentuală din UE în ceea ce priveşte achiziţia de astfel de autovehicule", se arată în comunicatul de presă al APIA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News