Aplicaţie ce funcționează fără semnal la telefon sau internet

O aplicaţie ce permite comunicarea fără semnal la telefon sau acces la internet în caz de catastrofă a fost dezvoltată în Chile

Comunicarea în timpul catastrofelor, când conexiunea la internet şi semnalul la telefon nu funcţionează, poate deveni o realitate printr-o aplicaţie mobilă ce utilizează unde radio criptate de înaltă frecvenţă, dezvoltată de o tânără antreprenoare din Chile, ţară cu risc seismic ridicat, informează vineri AFP.

'Imaginaţi-vă o persoană care nu are acces la internet, care nu are semnal la telefon, care nu ştie încotro să meargă după un cutremur. Acest lucru mi s-a întâmplat când locuiam în Vińa del Mar împreună cu fiul meu de 4 ani', a declarat Barbarita Lara, creatoarea aplicaţiei S!E. În 2010, un cutremur cu magnitudinea 8,8, urmat de un tsunami, a devastat centrul Chile lăsând în urma sa peste 500 de morţi. Barbarita Lara a început atunci să se gândească la un sistem care ar permite autorităţilor şi salvatorilor să comunice cu persoanele sinistrate care nu au semnal la telefon sau conexiune la internet. Iar soluţia sa a fost inspirată de vechiul aparat de radio, însă modificat.

Principiul de funcționare al aplicaţiei S!E

Principiul aplicaţiei sale se bazează pe undele radio de înaltă frecvenţă cu ajutorul cărora utilizatorii de telefoane inteligente pot primi alerte şi informaţii cu privire la locul în care se află centrele de asistenţă înfiinţate în caz de dezastru. În plus, un sistem bidirecţional permite utilizatorilor să facă schimb de informaţii cu alte persoane aflate în proximitate, a explicat tânăra în vârstă de 32 de ani al cărei proiect a fost deja recunoscut şi susţinut de revista americană de tehnologie MIT Technology Review.

'Am studiat un algoritm de codare de înaltă frecvenţă... şi utilizăm infrastructura existentă a semnalului FM pentru transmiterea de date criptate pe o frecvenţă audio ce nu poate fi percepută de urechea umană', a precizat inginera în cadrul unei conferinţe de presă susţinută joi la Santiago. Aplicaţia a fost concepută în limba spaniolă, însă tânăra antreprenoare speră să o dezvolte pentru a deveni disponibilă oamenilor din toată lumea ajutând astfel la salvarea mai multor vieţi în timpul catastrofelor

'Sistemul nostru poate acoperi chiar şi cele mai îndepărtate zone. Vrem să creăm o reţea internaţională de urgenţă solidă', a declarat specialista pentru AFP.

Vezi si: Pungi plastic. Prima țară care le interzice


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel