Echipele de intervenţie au reluat luni căutările în Japonia după trecerea taifunului Talas, care s-a soldat cu cel puţin 25 de morţi şi peste 50 de dispăruţi în vestul ţării, au anunţat presa şi autorităţile.
Ploile torenţiale provocate de acest ciclon, care a atins coastele nipone sâmbătă, au cauzat revărsarea unor râuri, inundaţii şi alunecări de teren, care au luat mai multe clădiri, inclusiv case de locuit, informează Mediafax.
Acest ciclon este cel mai mortal din Japonia după cel din octombrie 2004, care s-a soldat cu aproape o sută de morţi.
"Ne străduim să aducem situaţia sub control. Electricitatea este întreruptă şi distrugerea drumurilor împiedică vehiculele noastre să intre în zonele sinistrate", a explicat un reprezentant al pompierilor din oraşul Tanabe, din prefectura Wakayama (centru-vest), cea mai afectată de taifun.
La Nachikatsuura, un pod feroviar a fost luat de ape, imaginile prezentate de televiziuni arătând copaci rupţi, case distruse şi maşini izbite de ziduri.
Primarul acestei localităţi, Shinichi Teramoto, în vârstă de 58 de ani, a plătit un tribut greu în timp ce conducea pe teren operaţiunile de intervenţie: casa sa a fost inundată, iar soţia şi fiica sa de 24 de ani au fost date dispărute, chiar în ziua logodnei tinerei.
Duminică, acest taifun venit din Oceanul Pacific a părăsit arhipelagul nipon şi evoluează în Marea Japoniei, dar ploile şi rafalele de vânt au rămas violente după trecerea sa, îngreunând operaţiunile de intervenţie. Întrucât puterea sa a scăzut, Talas a fost retrogradat, devenind depresiune tropicală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu